Nu am mai fost la un patinoar de un secol jumate. De fapt… cred ca eram prin facultate ultima oara cand am fost la patinoar. M-am lasat pentru ca Andrei m-a speriat, am cazut si am avut genunchiul cat portocala vreo 2 saptamani :))). A urmat frica si… am tot amanat.
Dar deja simteam nevoia. Parca ma mancau talpile. Sa vad daca mai pot. Imi era dor de senzatia de plutire.
Am tot asteptat sa gasesc pe cineva cu care sa merg. Noroc cu Andrei, pana la urma tot el m-a salvat.
Deci saptamana trecuta, intr-o friguroasa zi de joi, ne-am urcat inapoi pe cal… ca sa zic asa. Aveam ceva emotii, mai ales pentru ca eu nici la role nu sunt maestra, desi imi plac. La inceput totul a fost minunat. Ma dadeam incet si cu grija. Dificultatile au aparut cand am schimbat sensul de mers, ca sa protejam gheata. Se pare ca mersul acelor de ceasornic nu imi prieste ;))). Nici nevoia mea de viteza :D.
Deci da, am tras cateva trante. Majoritatea in fund (obisnuinta multumita snowboardului), insa o data am cazut groaznic in genunchi. Inca imi sunt spre bleumarin :))). Insa a meritat din plin. Chiar si fasa pe care a trebuit sa o port tot weekendul… si mai vreo 2 zile :D.
Sper sa mai apuc sa merg pana nu trece iarna. Trupa de la Eta a fost foarte tare. Trebuie sa le multumesc pt ca m-au adoptat. Si m-au mai dus si la gogosi dupa :))). New friends rock!
