Kenosis Design by Andreas Samuelsson

kenosis

Dacă de la începutul anului mi-am propus să descopăr mai multe branduri românești și să spun mai multe povești, lucrurile s-au așezat astfel încât să îmi și iasă. Deși Kenosis nu este 100% brand românesc pentru că fondatorul lui este suedez. Dar munca se face în România și el a fost adoptat de români… practic… așa că mă încadrez. Am luat-o puțin înainte, nu? Haideți să începem cu începutul :))).

Surreal by Andreas Samuelson

Despre Creative Mornings am început să vă povestesc anul trecut (găsiți aici articolele). Pe scurt, este o super inițiativă ce dorește să coaguleze comunitatea creativă din oraș. Și mi-a plăcut atât de mult ideea încât am continuat să merg de fiecare dată când am avut ocazia. Deci nu puteam lipsi de la primul Creative Mornings din 2019, a cărui temă era Surreal.

Așa am ajuns să îl cunosc pe Andreas Samuelson, un suedez care s-a îndrăgostit de România și a decis să construiască ceva aici. Andreas a venit pe la 20 de ani și s-a stabilit în Șiria. Acolo a trăit vreme de 10 ani, a făcut voluntariat și s-a integrat în comunitatea de rromi din sat. A ajuns să iubească oamenii din România și să își dorească să facă mai mult pentru ei. S-a îndrăgostit de o româncă din Timișoara, s-a căsătorit și s-a mutat la noi. Dar dorința sa de a ajuta comunitatea rromă nu a dispărut. Și pentru că experiența suedeză l-a învățat că puterea vine din comunitate, a decis să pună bazele Kenosis Design.

De Andreeas mi-a plăcut foarte mult când l-am auzit vorbind. Are un optimism pe care mai rar l-am văzut și o dorință foarte mare de a ajuta oamenii. Și aici vorbim în principal despre rromi, pe care mulți dintre noi îi ocolim în cel mai bun caz. Dar cel mai mult impresionează la el abilitatea de a vedea frumusețea acolo unde alții văd urâțenia. De aici a pornit dorința de a ajuta rromii, despre care spune că odată ce te primesc în familia lor faci parte din ea pentru toată viața, dar și inspirația pentru Kenosis Desing.

kenosis

Ce este Kenosis Design?

Un atelier creativ unde lemnul pe care alții nu îl vor ia forme pe care toată lumea le dorește. Sub brandul Kenosis Design au fost produse piese de mobilier și accesorii pentru bucătărie. Tocătoarele lor sunt deja emblematice și una dintre mesele lor este chef’s table într-unul dintre cele mai fancy restaurante bucureștene. Iar acestea sunt doar câteva dintre creațiile ce au ieșit din atelierul Kenosis.

Cu toate acestea, după cum mi-a spus și unul dintre băieții din atelier, ei nu fac mobilă. Mobila și produsele finite sunt sursa lor de venit. Treaba lor principală sunt rromi. Adică să aducă speranța în comunități ce par să nu o cunoască. Andreas spunea, în prezentarea lui de la Creative Mornings, că nu a fost niciodată mai mândru decât în momentul în care un copil rrom a fost întrebat ce vrea să facă atunci când va fi mare, iar răspunsul lui a fost mobilă. Acela a fost momentul în care și-a dat seama că face treabă bună, că schimbă vieți, așa cum își dorea de la bun început.

În aceste condiții, vă dați seama că trebuia să văd și eu unde muncesc acești oameni și să aflu mai multe de la fața locului. Așa că atunci când Miha Stan (omul minunat despre care vă povesteam aici) mi-a spus că urmează să viziteze atelierul, evident că m-am alăturat. Cum să nu casc gura la alți oameni creativi? :)))

kenosis

Înapoi în Giarmata

Atelierul Kenosis este undeva la periferia Giarmatei, într-o construcție ce nu îți atrage în nici un fel atenția. Dacă nu ai prieteni în interior, chiar nu știi unde să ajungi și i-a certat Miha pentru asta, dar se pare că urmează să se mute.

Peste tot unde te uiți sunt lemne. De la bucăți ce par super ok la cele mai ciudate cioturi ever. Iar băieții lucrează ca niște albinuțe și analizează totul cu un ochi foarte critic. Taie, șlefuiesc, întăresc lemnul. Au o rășină specială cu care sigilează locuri în care lemnul este lovit sau mâncat de carii. Totul este atent organizat și peste tot sunt piese în lucru. Iar în depozit, zeci de tocătoare și tăvi.

kenosis

A fost o plăcere să îi văd cum lucrează. Tratau lemnul cu atenție, aproape cu iubire. Dar, la fel de bine ca și tratarea lemnului, știau care este adevăratul lor scop. Și nu avea cum să nu mă șocheze momentul în care un băiat de 20 de ani, 22 maxim, mi-a spus: da’ știți că treaba noastră nu e lemnul, nu? Dar care? am întrebat eu, deja curioasă. Țiganii! Pe ei trebuie să îi ajutăm!

Acela a fost momentul în care am înțeles cât de adâncă este schimbarea pe care a adus-o Andreas în acea comunitate. Și nu am putut să nu mă întreb ce schimbare am adus eu, până acum, în viața oamenilor? Cum am făcut eu viața mai bună pentru alții? Pentru că îmi doresc asta. Îmi doresc ca oamenii să trăiască mai bine. Îmi doresc să am un impact pozitiv. De-asta și încerc să scriu poveștile frumoase, poveștile oamenilor care fac ceva.

kenosis

Nu e totul despre branding

Cum nu e totul despre bani. Kenosis a ajuns un nume destul de cunoscut în anumite cercuri. Dar câți dintre acei oameni care se bucură de produsele lor le cunosc și misiunea adevărată? Sper că ceva mai mulți acum. Și după ce Miha va crea ceva în colaborare cu ei, probabil vor fi ceva mai mulți. Și uite așa se mărește cercul și o idee mică ajunge la oameni mulți. Iar dintre aceștia, câțiva duc schimbarea mai departe.

Acum vă mai arăt câteva imagini cu lemn, un material viu pe care ar trebui să îl apreciem mai mult și care pe mine mă fascinează.

kenosis
Cu rășina gata răcită și întărind lemnul.
kenosis
Pe masa de lucru, cu rășina proaspăt pusă.
kenosis
Acesta a fost preferatul meu. Eu îl văd ninja. Voi?

Untold 2018

2 thoughts on “Kenosis Design by Andreas Samuelsson

  1. ianca says:

    Ce articol fain, Andra, fix pentru Andreas mi-a fost maxim de ciuda ca nu am putut sa ma trezesc. 🙁 Si mie mi se pare o misiune faina mai ales pentru impactul pe care si-l propune. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.