Am aruncat o privire în urmă să văd de câte ori v-am spus povești despre Arieșeni pe blog. Și nu îmi pare rău să vă anunț că în fiecare an am scris cel puțin un articol, de foarte mulți ani încoace. Și chiar dacă unele dintre ele sunt vai mama lor, săracele, pentru că nu m-am mai ocupat să le revizuiesc atunci când m-am mutat pe bloguluandra.ro, astfel încât să fie perfect integrate, tot îmi place să le citesc. Pentru că mi-e atât de drag locul acela, de nu vă puteți imagina. Și nici nu ar avea cum să fie altfel. Pentru că aici am descoperit că în mine zace ceva ascuns :))). Sună bine, nu? Da, aici am descoperit că sunt snowboarder.
De ce snowboarding?
După cum probabil ați realizat deja, eu nu sunt cea mai sportivă persoană. Dacă mâncatul ciocolatei și băutul de Cola ar fi un sport, aș fi campioană :))). Dar când vine vorba despre mușchi, transpirație, cardio, alea alea… ei bine… nu prea am treabă cu ele :))). Cu toate acestea, în fiecare iarnă, negreșit, abia aștept să îmi pun snowboardul în picioare și să simt libertatea de pe pârtie.
De ce snowboard și nu ski? Ei bine… snowboardul ține de echilibru. Și snowboardingul este o artă. Nu ai treabă cu coordonarea mâini-picioare. Trebuie doar să îți menții centrul de greutate la locul lui, să nu te temi de coborâre și să încerci să te impui. În fața cui? A snowboardului, evident. Și spun asta pentru că eu încă mai am momente în care pur și simplu mă țin pe el în timp ce mă duce unde are chef :))). Dar controlul vine în timp.
Cele 5 reguli ale unui snowboarder de succes
Și tot în timp înveți câteva reguli de bază pe care orice snowboarder care se respectă le știe:
- Fii mereu atent la ce se întâmplă pe pârtie. Nu te lăsa furat de peisaj. Snowboardingul este un sport și este nevoie de atenție în el. Poate nu ți se pare că ai ce să pățești, dar când te trezești că ți se dau picioarele peste cap sau că iei pe sus pe unul și altul, se schimbă treaba. Și eu am pățit și chestii aiurea. M-a luat un tip pe sus ultima oară în Parâng și am crezut că mă căsăpește. Mi s-a întins puțin aiurea coloana. Deci atenția este de o importanță vitală.
- Când pici, pică în fund. Așa nu există șanse să îți vină snowboardul în cap. În plus, până și cea mai nașpa pârtie poate fi coborâtă în fund, chiar și cu snowboardul legat de picioare și învârtindu-te. Iar asta vă spun dintr-o experiență nu tocmai plăcută :D.
- Teama este asasinul minții. Cel mai greu la snowboarding este să îți depășești teama. Pentru că prinzi viteză și nu este așa simplu să te oprești. Iar mulți oameni au tendința să coboare perpendicular pe pârtie, ceea ce e sinucidere curată. Mai ales la început, alege calea sigură. Coboară pe cant, urmează linia pârtiei în zig-zag și învață mai întâi să îți controlezi teama, apoi snowboardul.
- Ieși din zona de confort. Sincer vă spun, în ultimul an am progresat mai mult ca și snowboarder decât în toți anii ce au trecut de când am pus pentru prima oară placa în picioare. Și acest lucru s-a întâmplat exclusiv datorită faptului că Flavius m-a obligat să ies din zona mea de confort. A fost greu. A trebuit să îmi depășesc teama. Dar am reușit chestii care mi se păreau absolut imposibile nu mai departe de acum 2 ani.
- Enjoy the ride. Această parte este foarte importantă. Pentru că de multe ori te pierzi în detalii, să ai grijă pe unde te dai și din alea. Te gândești că te dor picioarele și te întrebi dacă vei fi în stare să ajungi până jos. Și uiți să te bucuri de coborâre, de peisajul ce se deschide în fața ta, de vânt și de libertate. Sunt doar câteva momente. Savurează-le din plin!
Am uitat ultima regulă: îmbărbătarea!
Dacă tu nu te încurajezi, cine să o facă. Știți când am venit cu sloganul Andra Costa, blogger extraordinaire? Într-o iarnă la Arieșeni, acuma vreo 3 ani. A fost prima dată când am urcat pe pârtia Vârtop ceva mai mult și cu teleski-ul. Aceasta este o artă pe care încă nu o stăpânim. Și am ajuns mai sus decât am fost vreodată pentru prima oară în viața mea. M-am uitat în jos și m-a luat ușor cu amețeală :))). Deja aveam tot felul de filme, principalul fiind cel în care îmi cedau picioarele din cauza încordării și leșinam până jos. Apoi m-am ridicat în picioare și m-am întrebat ce naiba e cu mine. O pârtie mă face pe mine? Cine sunt eu? și răspunsul a venit natural: Andra Costa, snowboarder extraordinaire. Și așa era în capul meu, în franceză :))).
De unde această poveste la această oră târzie? Păi mai puțin și plec iar spre Arieșeni. Și cum mi-e dor de snowboard și de mine pe pârtie, am zis că ar fi cazul pentru o scurtă introspecție, pe care o coc de la ultima excursie :D. În plus, voiam să vă arăt și cât de fain poate să arate un joben în plină iarnă.
P.S. Dacă sunteți curioși ce am mai scris despre aceste locuri minunate, găsiți aici articolul despre escapada din 2018, aici un mic jurnal de călătorie din 2017 și aici povestea Cascadei Vârciorog, pe care doar iarna am văzut-o, dar m-a impresionat profund.
P.S.S. Nu, încă nu sunt maestru snowboarder, dar învăț din greu :D.
