Îmi plac la nebunie poveștile cu căței. Sunt așa frumoase și emoționante. Și sunt adevărate. Pentru că iubirea unui cățel este unică. Și spun asta din experiență proprie, cu cățeii mei de la Sălaș.
Am avut un cățel, Azorică (evident :))), care a fost mușcat la un moment dat de picior de un alt câine. Și avea o rană deschisă. Adică trebuia să îl tot doctoricim. Și el avea probleme cu picioarele, adică abia se mișca, din start. Deci vă dați seama după rană cum era săracul. Și la un moment dat a trebuit să îl mutăm din locul în care stătea în altă parte. Și toată lumea se temea că o să ne muște. Dar eu, cumva, știam că nu va fi așa. Și l-am luat în brațe, iar în momentul în care l-am pus jos, cumva a atins cu rana de pământ. A mârâit atât de tare și eu am țipat, deja văzându-mă mușcată. Pentru că nu ai cum să te sperii. Dar nu mi-a făcut nimic. Pentru că mă iubea. Și chiar dacă suferea, iar eu am fost cea care i-a produs durerea, nu m-a mușcat.
De ce am deviat? Pentru că așa sunt de faini cățeii. Nici măcar nu voi deschide subiectul Messi, cățelul mătușii mele, care e înnebunit după ea. Când pleacă Dana, Messi stă la ușă și o așteaptă, tot depresiv. E mops și e atât de funny cu ochii ăia mari și bulbucați și fața lui tristă.
Să revenim totuși la film, nu?
Povestea
A dog’s way home spune povestea Bellei, un cățel adoptat de către Lucas ce adoră să se joace. Printre jocurile ei preferate se numără ”A tiiiinyyyy piece of cheese”, ”Don’t chew shoe” și ”Doctor”. Însă în orașul Denver (parcă) nu au voie câinii din rasa ei. Iar Lucas se pune rău cu hingherii pentru că este activist pentru drepturile animalelor. Așa că hingherul in charge o urmărește pe Bella și ca să o prindă și să o eutanasieze. Deci Lucas o învață un joc nou: ”Bella go home”. Doar că Bella nu este genul de câine care să își lase prietenii sau familia la greu, indiferent ce s-ar întâmpla cu ea. Așa că este prinsă de hingheri și, ca să scape, Lucas o recuperează și o trimite far away, până când se mută el în altă casă. Doar că Bella nu înțelege ce se întâmplă și crede că se joacă ”Bella go home”. Așa că pornește într-o lungă călători, înapoi spre casă.
A dog’s way home comments by Andra
Să știți că eu nu am plâns la acest film. Mi s-au umezit ușor ochii la final, dar nu am bocit din suflet :))). Deși asta s-ar putea să spună despre mine puțin că nu am suflet :))). Pentru că nu ai cum să nu plângi la filmul ăsta. Mai ales când toată lumea credea că Bella e moartă.
Ceea ce m-a surprins la filmul acesta încă de la început a fost faptul că personajul principal canin era femelă. Nu prea vezi filme cu câini în rolul principal… sau animale în general… care să fie femele. De obicei, este o lume a masculilor. Deci Bella a fost o gură de aer proaspăt de care m-am bucurat foarte tare.
Mi-a plăcut la nebunie cum au surprins relația lui Lucas cu Bella. Cred că este una dintre cele mai bune reprezentări a devotamentului pe care le-am văzut vreodată. Și el nu se manifestă doar față de familia sa umană, ci și față de celelalte animale ce ajung să facă parte din familia sa.
CGI-ul este genial în A dog’s way home. Mă tot uitam la Big Kitten și nu îmi venea să cred cât de realistă pare. Abia aștept Dumbo și Lion King acum. Sunt sigură că imaginea va fi ceva above and beyond.
În ceea ce privește actorii, aceștia se potrivesc perfect. Ashley Judd este ce trebuie ca și mamă traumatizată, iar Jonah Hauer King este super cute și sper să îl văd în mai multe filme. Poate în unele cu mai puține cămăși :)))).
În rest, nu am ce să mai comentez. Filmul este frumos și sentimental. Este perfect pentru toată familia și vă îndemn să îl vedeți. Nu veți regreta.
Nota mea pentru A dog’s way home este 10.
Dacă ați văzut deja filmul, aștept să îmi spuneți cum vi se pare. Dacă nu, la cinema cu voi. Iar dacă nu mai știți la ce să vă uitați, aruncați o privire peste secțiunea de filme a blogului. Sigur veți găsi acolo ceva ce să vă placă. Iar apoi, vă aștept cu comentarii pe blog, să discutăm ce vi-a făcut cu ochiul și ce nu :D.
