29 mai 2019
Undeva lângă Aruba, pe mare. Ora locală – 07-17
Cumva, credeam că voi fi mai consecventă cu scrisul. Nu am fost. Dar aici este atât de ușor să te pierzi în leneveală. Ca să nu mai punem la socoteală plimbările. Însă nu are rost să ne pierdem în detalii. Hai mai bine să îmi amintesc de Cartagena.
Cartagena este un port columbian la Marea Caraibelor. Este un punct strategic și a fost așa încă de la stabilirea spaniolilor aici, a very long time ago. Noi am vizitat orașul în grup organizat, evident și am avut parte de cel mai bătrân ghid din zonă. Nenea avea 90 de ani și o problemă cu istoria țării sale. Nu îi suporta pe spanioli și ori de câte ori îi menționa părea să aibă un atac cerebral sau o micuță criză de isterie. Probabil așa își va aminti și de noi pentru că nu cred că i-am fost foarte dragi, nefiind cei mai ascultători turiști.
Ne-a dus la nu știu ce fort, unde am fost complet asaltați de vânzători ambulanți. Nu mi-a plăcut deloc și nu m-am simți în siguranță nici măcar la noi în grup. Eu înțeleg dorința de a vinde (doar lucrez în marketing :))), dar nici chiar așa. Oricum, am înțeles repede că acest comportament este specific zonei. Nu știu dacă au comerțul în sânge (se poate), dar sigur au o nevoie reală de resurse pentru că multe dintre locurile pe care le-am vizitat trăiesc din turism.
De la fort am plecat la o tură de speed shopping. Habar nu am cum au găsit locația aia: păreau niște depozite antice, aliniate în șir, unde găseai tot ce îți puteai dori, de la cele mai basic brelocuri și cei mai simpli magneți, la chestii făcute manual, inclusiv gentuțe. Evident că mi-am luat una extrem de cute. Nu se putea altfel, mai ales că am zis de acasă că vreau să mă concentrez pe achiziționarea accesoriilor în această călătorie.
A urmat o vizită la muzeul naval, ce a debutat cu o demonstrație de dans specific zonei. Muzeul a fost mega boring, dar dansurile mi-au plăcut. A fost momentul în care am realizat cât de mult din cultura columbiană se trage din ceea ce definește sclavii din Africa. De la dansuri la ceea ce produc și ceea ce mănâncă oamenii de rând, totul reflectă mai mult originea sclavilor decât pe cea a stăpânilor spanioli.
Din fericire, după ce am terminat și cu muzeul Inchiziției, care ne-a oripilat cu totul – nu credeam că voi afla într-un concediu atât de multe despre cum se poate tortura un om – am ajuns să ne plimbăm și pe străduțe. Am admirat arhitectura colonială (pe care o ADOR) și aș fi spus că excursia a fost un mic eșec dacă zona de îmbarcare pe vas nu ar fi fost cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată.
În Cartagena zona de îmbarcare includea un refugiu pentru păsări. Așa că am fost întâmpinați de cei mai colorați papagali ce zburau liberi de colo-colo, iar după ceva cumpărături, am dat nas în nas cu niște flamingo prea roz pentru binele lor. I-aș fi luat cu mine acasă, așa erau de cute. Ca să nu mai spun că aș fi stat să mă uit la ei forever. Cu o Cola în mână și briza mării, plus Flavius lângă mine, era ideal.
Pentru a completa simfonia culorilor, sanctuarul mai avea lebede negre și niște păuni care păreau dresați să își etaleze în continuu coada. Superb!
Practic, acest mic final a schimbat complet datele problemei. Și asta spune multe despre organizarea oricărei excursii/eveniment. Un final pozitiv are un efect foarte puternic asupra psihicului uman. Așa suntem făcuți: cu memoria scurtă și super selectivă.
To be continued…
Totusi, mai am cateva imagini pentru voi 😀
P.S. Cititi tot jurnalul de Caraibe aici.
