Weekendul care tocmai a trecut a fost foarte agitat pentru mine. Și cum, din păcate, nu am cum să transmit live trăirile mele din călătorii, sunt nevoită să recurg la bătrâna foaie și bătrânul pix și să vi le redau la întoarcere. Această tehnică, deși nu foarte eficientă în secolul vitezei, mă ajută să mă conectez la realitate și să îmi mai revizuiesc și eu caligrafia, care a ajuns sub orice critică.
Acum, sper că sunteți pregătiți pentru serie pentru că nu aveam cum să scriu puțin, deci nu avea cum să fie un singur articol :))).
Vineri – 7 mai 2015 – 13:59
Doamne, ce urât pot să scriu. Trebuie să mai exersez pentru că am început să scriu cu picioarele.
Dar să trecem peste.
Nu știu ce a fost cu starea de agitație de azi. Când am ajuns în gară îmi era de-a dreptul rău de la stomac. Îmi era frică, la un moment dat, să nu vomit pe peron. Parcă aș fi o sălbatică din aia nescoasă din casă. Eu, care am fost în 1000 de călătorii.
Trebuie să mă mobilizez mai des, să mai las mașina. M-am obișnuit super comod, să plec când vreau și să vin când vreau, dar viața asta nu e doar ce vrem noi. Așa că sunt destul de sigură că drumul acesta o să-mi prindă foarte bine. Mai ies și eu din bula mea, mai dau ochii cu lumea.
17:24
Hai că nu e așa de rău cu trenul. Am terminat deja brățara lui Andrei, am scris, am desenat, am făcut și poze. Nu înțeleg de ce becurile merg non stop ziua în amiaza mare, dar cine sunt eu să pun asemenea întrebări? Trenul meu vine de la Budapesta și este super fain. Avem climă și măsuțe și uși automate și prize. Baia tot miroase, dar pare suficient de salubră. Și îl desparte de perfecțiune doar spațiul minimal de la picioare. Plus că avem și kind of magazin, adică un nene care se plimbă de colo-colo și vinde.
Iar eu am muzica mea, deci viașa e frumoasă.
