Jump, Felix, jump!!!

Azi am asistat efectiv cu sufletul la gură la saltul din Stratosferă al austriacului Felix Baumgarten . Nu îmi venea mie să cred cât de emoționată sunt, ca să nu mai zic de mami care făcea străpezi lângă mine :)).

În timp ce el urca și urca și a ajuns la 39.000 m altitudine, noi ne gândeam numai la prostii. Ne întrebam oare ce i-a trecut prin cap pe drumul ăla de 2 ore? Oare s-a gândit măcar o dată De ce nu mi-am luat ceva de ronțăit? Oare după ce s-a deschis într-un final ușa s-a întrebat Ce naiba fac aici? Închideți repede ușa!!! :)). Și mama lui, care stătea și aștepta la Roswell, oare și-a zis… De ce naiba l-am lăsat să sară cu parașuta prima dată? Mai bine-l dădeam la pian!!!

Astea sunt doar speculații și până la urmă nu prea contează. Dar nu pot să nu mă întreb, până la urmă, de ce a făcut chestia asta? Da, a fost super mediatizată toată faza și a fost o mega provocare, un proiect astronomic și ca timp și ca bani și ca pregătire și ca tot ce vreți, dar până la urmă a fost doar o provocare. Felix a urcat la 39.000 de metri și a demostrat că se poate să sari de acolo. Tot ziceau la TV că începe o nouă eră spațială, dar să fim serioși… nu o să înceapă să trimită cosmonauți în spațiu cu balonul de acum încolo :)).

Eu cred că mai mult decât orice, povestea lui Felix este una despre hotărâre, ambiție și depășirea propriilor limite. Pentru că nu oricine ar fi fost capabil, mai ales psihologic dacă e să o luăm logic, să facă un asemenea lucru.

Eu una… nush ce să zic… am fost acum câțiva ani cu parapanta și mi-a plăcut super mult. Deci, da, aș sări cu parașuta, dar acum e destul de imposibil din mai multe motive. Până atunci, mă mai uit la câte un teribilist din ăsta și îmi spăl privirea :)).

Pentru sursele pozelor, apăsați pe ele :P.