Bobo Party 2012

Cum anul trecut am fost la Bobo Party-ul organizat de OSTL la Cantina UPT, era practic imposibil să nu merg și anul acesta (culmea, când eu am fost boboc nici nu știu dacă s-a făcut :))).

Am ajuns noi un pic mai târziu și am mai pierdut din concursuri, dar s-a strâns ceva lume. Privind în urmă, cred că au fost ceva mai puțini decât anul trecut, nu că asta ar fi contat pentru mine. Eu vroiam să dansez. Eram super, extra pumped și nu, nu băusem nimic pentru a ajunge în starea asta :)). Am fost la coafor înainte, dacă se pune :)).

Oricum, eu vroiam să dansez. Fetele mele erau ceva mai sedentare, așa că m-am agățat de primii oameni cunoscuți pe care i-am găsit :P.

Ceea ce nu am putut să nu remarc la acest Bobo Party a fost cât de mulți oameni tropa erau :)). Nu mi-a venit să cred. Unii dintre ei s-au făcut de-a dreptul praf. Am mai pățit eu de-astea, să fiu singura persoană trează sau persoana cea mai trează dintr-un grup, dar niciodată nu m-a amuzat atât de mult ca aseară.

Observația numărul 2: chiar există o grămadă de băieți ciudați pe lume. Aseară am văzut o parte din ei și chiar nu-mi doresc să-i mai observ vreodată :)). Eu înțeleg ideea de distracție, dar nu trebuie să ajungi să se ferească lumea de tine că deja e grav.

Observația numărul 3: unii oameni au o grămadă de tupeu. Stăteam și vorbeam cu Alexandra și pur și simplu vine unu la noi și începe să vorbească. Bună, eu sunt Alin, pe voi cum vă cheamă?  noi ne-am uitat una la alta de parcă era căzut de pe altă planetă, da el stătea cu mâna întinsă. Până la urmă a făcut cunoștință cu noi, după care s-a apucat de vorbit :)). Că el e boboc la Construcții și ar vrea să participe la bal, da nu știe sigur ce să facă. Oare să participe? Că mâine (adică azi) e ultima zi când se poate înscrie și el crede că are șanse, da nu e foarte sigur, deci ce să facă? Și noi ne uitam numa una la alta, răspundeam monosilabic, dădeam din cap și râdeam :)). Cred că am părut de-a dreptu proaste la faza asta. Da ce puteam face? După ce și-a spus povestea, a plecat omu. Probabil își căuta pereche pentru bal că ne-a întrebat dacă noi suntem anul I. Din fericire, nu eram :)).

Observația numărul 4: Întotdeauna când vrei să pleci dintr-un loc DJ-ul pune exact melodia ta preferată… din acel moment cel puțin. Cum e posibil așa ceva? ?:))

Observația numărul 5: În materie de fotografi Liga stă foarte bine. Erau 2 fotografi, unul oficial și unul neoficial, care au făcut o grămadă de poze. Eu una abia aștept să le văd :D.

Nu știu dacă mai erau observații, pentru că somnul a mai șters din ideile mele :)), dar vreau să vă spun că eu chiar m-am distrat. Am dansat o grămadă și eram super în lumea mea, alcohol free bineînțeles O:-) :)).

2 thoughts on “Bobo Party 2012

  1. Andra says:

    aici nu aveam cum sa aud glumele lor pentru ca era muzica prea tare :)). dar daca nu am cum sa dansez, nici mie nu-mi place sa stau intre oameni tropa asa, pur si simplu. mi se par de-a dreptul horror

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!
Descarcă gratuit ebook-ul
"Pierdută în blogosferă"