NU pot să înțeleg de ce în orașele mici și în sate oamenii nu-și pot vedea de treabă și trebuie să bârfească pe toată lumea. Oare nu ar fi planeta asta un loc mai bun dacă fiecare și-ar vedea de treaba lui, nu s-ar amesteca în viața altora și s-ar limita la a acorda ajutor atunci când i se solicită?
Și de ce oare unii părinți acordă mai multă încredere cuvântului unui străin practic, decât propriului lor copil?
Cu cât cresc mai mare, cu atât mai mult îi mulțumesc lui Dumnezeu că viața mea se desfășoară în cea mai mare parte în Timișoara. Aici, fiecare e cu treaba lui și e foarte puțin probabil să mă trezesc că astă-seară merg în oraș și nici nu ajung bine acasă că toți cunoscuții mei știu ce am făcut.
Oare, în comunitățile mici, oamenii pur și simplu nu pot trăi liniștiți dacă nu știu ce fac toți vecinii lor, dar și restul oamenilor? Că nu are cum să mai fie viața lor atât de boring din moment ce au acum televizoare cu o grămadă de programe cu care să se întrețină.
Lumea devine din ce în ce mai ciudată și eu din ce în ce mai dezamăgită de ea. Și ziua începuse atât de bine…
Eu am trait mereu cu impresia ca oamenii care nu isi pot vedea de treaba pana cand nu afla tot ce fac ceilalti sunt niste amarati pe care nu ii atrage nimic altceva, probabil din cauza ca nu pricep nimic. Vorbeste fiecare despre ceea ce intelege, nu?