De unde să încep?
Nu mai sunt de ceva timp fană a lui Tom Cruise pentru că a devenit cumva foarte ciudat:)))). Are așa o față stranie și parcă de câte ori îl văd mă gândesc numai la secta lui și la cum îl cheamă de ziceau că a fost iubitul lui toată viața :))) (știu, sunt foarte stranie).
Totuși, când am primit invitația celor de la Cinema City pentru a vedea cel mai nou film din seria Jack Reacher am știut că trebuie să ajung. De ce? Pentru că eu sunt mega fană filme. Îmi place la nebunie să merg la cinema. Îmi plac scaunele, sonorul mega tare și întunericul. Îmi place popcornul și sucul și zgomotul pe care îl fac oamenii atunci când crănțăne nachos. Și nu înțeleg de ce nu mai merge lumea la filme.
În ultimul timp am fost destul de des la cinema și erau extrem de puțini oameni. Și de fiecare dată nu puteam să nu mă întreb ce e în neregulă cu oamenii. Adică de ce ai prefera să stai acasă și să te uiți la un ecran minuscul decât la ditamai ecranul cinematografic? De ce ai vrea să îți întrerupă Facebookul filmul din 5 în 5 minute sau să îl vezi în 3 etape doar pentru că ai adormit sau nu știu ce s-a întâmplat? Da, poate că este mai ieftin să piratezi filmul, însă experiența nu se compară. Și refuz să cred că cel puțin o dată pe lună un om muncitor nu își poate permite să vadă și el un film așa cum trebuie. Adică biletul nu este o avere!
Revenind la Jack Reacher, mie filmul nu mi-a plăcut :)))). Este exact genul acela de film de acțiune în care eroul bate tot (chiar dacă o mai și încasează din când în când), însă problema mea cu el a fost lipsa totală de realism. Nu știu dacă eu sunt de vină pentru că am început să nu mai fiu atât de ușor impresionabilă sau mi s-a dezvoltat pur și simplu scepticismul, dar felul în care oamenii din filmele astea joacă lupta corp la corp mi se pare atât de departe de realitate… Adică tu esti mega super erou, dar îți lași amprentele pe unde dă Domnul? Și te hotărăști să o ajuți pe una pentru că îți plăcea vocea ei la telefon? Dar nu doar o ajuți, adică ajungi la închisoare pentru ea, killerești pe unii și pe alții, extreme din alea de parcă vă iubiți de când lumea. Cine crede asta? Și ca să fie totul perfect, mai apare și fata lui hamsteriță, pierdută în negura timpurilor și regăsită furând din magazine, ca să aducă cireașa pe tort.
Sunt rea? Poate, dar în filmul acesta nici un actor nu a fost aproape de sufletul meu :))): Eroina mai era și Robin din How I met your mother pe care eu o DETEST! Mi se pare o actriță de toată jena, ca un fel de R2D2 nearticulat.
V-am descurajat de tot? Sper că nu pentru că Cinema City are o grămadă de filme pentru voi și chiar sper că o să vă duceți să vedeți câte unul din când în când. Unele merită efortul, iar experiența merită de fiecare dată.
Deci lăsați calculatoarele și ieșiți la cinematograf! Și mulțumesc încă odată Cinema City pentru că ați acceptat colaborarea cu bloggerii implicați în Blogging TM 2.1 și pentru invitația la film. You rock!