Singurul motiv pentru care Glass nu a ajuns în topul filmelor pe care vreau să le văd până în iunie este acela că știam că urmează să îl văd înainte să apară topul. Dar asta nu înseamnă că nu am așteptat foarte mult timp să îl văd. Cred că prin octombrie am văzut pentru prima dată trailerul și am fost complet fascinată. Și asta fără să fi văzut Split în prealabil. Dar stați că am luat-o cam repede. Hai să vă spun mai întâi despre ce e vorba în Glass.
Povestea
Glass este un alt fel de superhero movie. David Dunn este un fel de Batman cu pelerină de ploaie ce urmărește Hoarda, adică un criminal cu 24 de personalități. Cei doi sunt prinși de un psihiatru care spune că îi poate trata, superputerile lor fiind doar în capul acestora. Pentru aceasta, îi aduce într-un spital unde este internat și Elijah Price, iar de aici lucrurile o iau razna.
Glass comments by Andra
Bun. De unde să încep? Am văzut trailerul de atâtea ori, încât aveam așteptări foarte mari de la Glass. Din păcate, nu toate au fost îndeplinite.
Vă spuneam la început că nu am văzut Split în prealabil. Ei bine, Split este începutul acestei povești, cumva. Pentru că atunci își face apariția în scenă Kevin Wendell Crumb, bărbatul cu 24 de personalități. În Glass acesta își continuă șirul de răpiri și crime, iar James McAvoy îl joacă absolut genial. Nu îmi dau seama nici acum prin ce modalități un om poate să se schimbe așa, să joace ca și când ar fi mai mulți oameni diferiți. Și hai că nu a exemplificat 24 de personalități, dar cel puțin 5 erau prezente frecvent, inclusiv Bestia, care mi-a părut cel mai greu de jucat pentru că el se transforma fizic, cumva. Inclusiv ochii îi erau mult mai negri și părea animal, ce mai? Modul în care el joacă face tot filmul să merite văzut.
Bruce Willis deja e bătrân rău, dar se ține bine. Din păcate, rolul lui nu e cine știe ce. Samuel L. Jackson mi-a plăcut, dar de el îmi place tot timpul. Are carismă, ce mai. În schimb, Sarah Paulson, pe care nu o știam foarte bine, a jucat atât de bine încât am detestat-o de când a apărut în prima scenă și până la final. Când ajungi să detești personajul înseamnă că actorul a făcut o treabă bună. Iar ea a făcut o treabă foarte bună. Aș fi bătut-o!!!!!!
Ceea ce nu mi-a plăcut la film a fost desfășurarea acțiunii :))). Adică au existat unele aspecte care nu aveau logică. Au existat momente în care acțiunea sărea fără nici un fel de noimă, de la unele la altele. Ți se explica totul în final, dar mie nu mi-a plăcut finalul. Nu mi-a plăcut deloc! Și nu l-am găsit logic. Spoiler alert!!! The bad guys win! More or less… adevărul e că niciodată nu mi-au plăcut martirii.
Ar trebui să mergeți să vedeți Glass? Eu cred că totuși da. Pentru că știu și oameni cărora le-a plăcut foarte mult. Poate și vouă vă va plăcea. Plus că actorii joacă bine, chiar foarte bine unii dintre ei. Și filmul încă mai rulează în cinematografe. Doar lăsați copiii acasă.
Nota mea pentru Glass este 7.
Să fie bine, ca pe IMDB :))). Dacă ați văzut filmul, sunt curioasă cum vi s-a părut vouă. Și dacă nu, mergeți să îl vedeți! Doar nu vreți să stați închiși în casă tot weekendul. Eu mă pun să mă uit la Split.
P.S. Se pare că a existat un film și cu Bruce Willis premergător lui Glass, care se numește Unbreakable și care tocmai a ajuns pe listă. Chiar dacă a apărut în 2007 :))). Săptămâna asta clar am lungit lista… Alte sugestii?
Mie mi-a placut fffff mult, si sa stii ca povestea incepe, de fapt, cu Unbreakable, nu cu Split. Ai vazut Unbreakable? Desi l-am vazut cand eram mica, si nu l-am revazut de atunci, tot am reusit sa imi amintesc si sa leg povestea, ca si cand ar fi fost ieri. Si nu am vazut Split, si tot mi-a placut. :))
Yes, si eu as fi injurat-o un pic pe tipa. :))
Nu mi s-a parut deloc ca ”the bad guys win”, dimpotriva, prin faptul ca Glass a reusit sa transmita mesajul ”worldwide”, they don’t. 😀
Am vazut dup-aia ca mai exista si Unbreakable. Am zis ca o sa ma uit si la el si la Split in curand :))). Si pt mine finalul a fost prea… deschis :))) ca in cartile alea in care nu mi se spune si au trait fericiti pana la adanci batranete, ci si au plecat fiecare in partea lui, uitandu-se in urma cate putin… poate se vor revedea :)))).
I hate that kind of ending!