În ultimul timp am avut ocazia să văd în avanpremieră la Cinema City două filme românești. Mai mult, după vizionare membrii echipelor de filmare au stat de vorbă cu publicul și au răspuns tuturor întrebărilor și nelămuririlor. Evident că asta a ajutat foarte mult în înțelegerea filmelor pentru că, după cum știți probabil, filmele românești rareori abordează subiecte ușoare.
Cele două filme pe care le-am văzut au fost Monștri și Mo. Subiectele au fost sensibile, dar mi-au plăcut mai mult decât mă așteptam. Eu am dubiile mele când vine vorba despre filmele românești pentru că acestea sunt destul de dark, dar de data aceasta au fost dark cu folos :)). Hai să vă povestesc câte ceva despre fiecare.
Monștri
Monștri este un film foarte interesant, despre un cuplu ce nu poate exista separat, însă este complet nefericit împreună. Arthur este homosexual, însă nu vrea să recunoască acest lucru și folosește căsnicia ca un scut pentru a se apăra în fața lumii. De aici și posterul filmului. Dana se teme să îl părăsească, încearcă să îl facă gelos și mai trebuie să se confrunte și cu presiunea socială ce vine cu faptul că nu au copii (aici m-a atins foarte tare subiectul).
Partea foarte interesantă la acest film, pe lângă subiect, evident, este faptul că o parte din el este filmată pe modul IG TV :)) (adică vertical). La început nu am înțeles care este faza, însă până la final mi-am dat seama că regizorul utilizează acest artificiu pentru a sublinia faptul că atunci când sunt singuri cei doi sunt izolați, iar atunci când sunt împreună, ca un cuplu, imaginea este completă, iar ei se integrează perfect în ”normalitate”.
Partea la care nu mă așteptam deloc pentru că nu aș fi crezut niciodată că voi vedea așa ceva într-un film românesc difuzat la cinema a fost scena de sex dintre doi bărbați. Deci Monștri nu este recomandat copiilor, clar. De ce nu mă așteptam la această scenă? Pentru că nu credeam că regizorii români sunt atât de curajoși. Sau că actorii români, for that matter, sunt atât de curajoși. Se pare că i-am subestimat.
Mo
Mo am vrut să îl văd pentru că Dana Rogoz. O ador pe Dana Rogoz. Nu pentru că a fost Abramburica și sunt nostalgică. Ador femeia care a devenit. Este puternică, super activă, mamă, actriță, extrem de curajoasă și dornică să se implice, un adevărat model. Îmi place stilul ei, îmi place faptul că este the perfect traveller, chiar dacă are un copil mic. Este genul de om care sper să devin și eu. Deci clar mi-am dorit să văd Mo, fiind sigură că filmul mă va impresiona. Și așa a fost.
Mo este scris și regizat de către Radu Dragomir, soțul Danei Rogoz. Inspirația acestuia a venit dintr-un eveniment ce s-a petrecut relativ recent în România. Vă amintiți de profesorul ce le dădea elevelor note maxime la examene în schimbul unor favoruri sexuale? A făcut ceva vâlvă la vremea lui, apoi a fost #metoo, apoi oamenii au uitat, cum se întâmplă în mod normal. Ei bine, Radu nu a uitat și a vrut să readucă subiectul în atenția publicului pentru că hărțuirea sexuală și abuzurile sexuale încă sunt privite destul de superficial în România. Femeile încă nu sunt considerate victime dacă există circumstanțe ”atenuante” pentru agresor, iar în Mo, Radu a creat exact acele circumstanțe.
Dana Rogoz este Mo, studentă din provincie venită în București. Ea nu este genul acela ingenuu de eroină din filme, ci genul acela de femeie despre care oamenii ar spune cu ușurință că ”o caută cu lumânarea”. Mo este provocatoare, este îndrăzneață, este tupeistă, testează limitele. Dar Mo are și o suferință ascunsă. Mo și-a pierdut tatăl în adolescență și încă suferă de depresie. Iar Mo, ca orice femeie, poate fi sedusă.
Filmul îți dă foarte mult de gândit. Care este momentul în care un NU spus de către o femeie poate fi ignorat? Dacă merge cu tine acasă, Nu nu mai este suficient? Dacă îți acceptă avansurile, Nu nu mai este suficient? Dacă te sărută, Nu nu mai este suficient? Care este momentul definitoriu? Când Nu devine doar o chestie pe care bărbatul o poate ignora?
Știu că acesta nu este tocmai un subiect light, de vineri, dar mi se pare un subiect foarte important. Pentru că suntem oameni, nu animale. Și din punctul meu de vedere, o femeie ar trebui să poată să se plimbe în fundul gol pe stradă fără să se teamă că va sări un bărbat pe ea. Bine, asta într-o lume ideală, dar înțelegeți ideea :D.
Concluzii
Sper că v-am ajutat să vă faceți o idee despre aceste două filme românești. Ele nu sunt simple, însă abordează subiecte la care merită să vă gândiți. În plus, rulează în cinematografele din toată țara, deci nu aveți nici o scuză ca să nu mergeți să le vedeți. Sfatul meu, de pe norișorul pe care trăiesc (recunosc), este să deschideți bine ochii și să mai priviți la ceea ce este în jur din când în când. Ține de fiecare dintre noi să schimbăm lumea.
P.S. Pentru alte recenzii de filme mai light, click here! Iar pentru a fi la curent cu toate articolele, în momentul în care aterizează pe Internet, subscribe.
