Acesta este un articol din categoria articolelor restante pe 2022. De ce îl mai scriu atunci? Pentru că mi-a plăcut mult piesa ”Don Juan” și îmi doresc foarte tare să o recomand la rândul meu. Și pentru că în anul Capitalei Culturale Europene, teatrul ar trebui să ocupe loc de cinste pentru că Teatrul Național Timișoara are piese extraordinare, iar aceasta este una dintre ele.
O poveste bine cunoscută
Nu cred că există om pe planetă care să nu fi auzit de Don Juan. Și dacă nu îi știi povestea propriu-zisă, tot îl cunoști în principiu. Don Juan, cuceritorul, bărbatul căruia nici o femeie nu îi poate rezista. Don Juan, legenda, bărbatul care, de mai bine de 400 de ani, este pe buzele tuturor. Don Juan, eticheta, genul de bărbat care nu îți dorești sau poate care vrei cu disperare să fii.
Practic, atunci când spunem Don Juan ne închipuim imediat un bărbat irezistibil, un cuceritor înrăit, pentru care iubirea nu contează, doar bucuria cuceririi. Când spunem Don Juan primul lucru care ne vine în minte este un bărbat fermecător, pe care femeile își închipuie că ar putea să îl schimbe, lucru care nu se întâmplă niciodată.
O perspectivă surprinzătoare
Ei bine, în viziunea regizorului Ion Ardelean Ieremia, Don Juan transcende genul și este jucat (magnific, de altfel), de o femeie, actrița Claudia Ieremia. Această schimbare de perspectivă este șocantă și oferă piesei o notă de-a dreptul suprarealistă. Adăugând aici perspectivele multiple și fragmentare, rezultă un univers în care te pierzi și te regăsești doar pentru a te întreba ”Ce se întâmplă de fapt?”
Atmosfera generală a piesei este una de haos și durere în care persistă dorința de regăsire. Pentru că Don Juan al lui Ion Ardelean Ieremia caută, mai mult decât orice altceva, izbăvirea și o caută în matematică, dintre toate locurile. Din păcate, după cum a demonstrat deja realitatea, ne este imposibil să fugim de lucrurile pe care le-am făcut, iar izbăvirea include întotdeauna o penitență. Faptul că pentru Don Juan răscumpărarea păcatelor vine tot sub forma unei femei nu este deloc surprinzător, ci un fel de dreptate poetică.
Mergeți la teatru
Am urmărit piesa cu sufletul la gură, iar la final eram ferm convinsă că mi-a scăpat ceva. Această piesă este un caleidoscop în care lumile și evenimentele se întrepătrund. Partea culmea este că, la final, de-a dreptul îmi părea rău pentru el. Imaginea de cuceritor a fost ștearsă pentru totdeauna din mintea mea. În locul ei a rămas un Don Juan chinuit și neînțeles. Un Don Juan care își dorea să fie mai mult decât ceea ce era. Practic, am regăsit puțin din personajul principal în mine și, cumva, în fiecare dintre noi. Pentru că fiecare dintre noi avem o imagine pe care o proiectăm în exterior, creată din proprie inițiativă sau pur întâmplător și cu care, de cele mai multe ori, nu ne identificăm deloc sau de care ne dorim cu disperare să scăpăm.
Din păcate, la fel ca în cazul lui Don Juan, și în viața reală acțiunile au consecințe. Ceea ce facem ajunge să ne definească în ochii celorlalți și în ochii noștri. Iar izbăvirea nu este niciodată ușoară. Poate cu atât mai mult în era digitală când mulți dintre noi ne punem viața pe tavă în fața unui număr destul de mare de oameni.
Cum am ajuns de la Don Juan la social media? Habar nu am. Cred că putem de vina pe teatru pentru modul în care s-au format conexiunile în capul meu. Aceasta e marea lui putere: îți oferă perspective și îți deschide mintea. Iar Teatrul Național Timișoara are o ofertă extrem de bogată din acest punct de vedere (găsiți programul complet AICI). Deci contribuiți la bunăstarea neuronilor voștri și mergeți la teatru.
P.S. Imaginile sunt preluate de pe site-ul oficial al Teatrului Național Timișoara și editate de mine.
P.P.S. Despre alte piese faine ale Teatrului Național Timișoara am scris chiar aici.
