De vorbă cu Claudia Ciontu despre Plăiuț

Pe Claudia Ciontu nu am cunoscut-o niciodată personal, însă după ce am descoperit Plăiuț în social media și m-am îndrăgostit iremediabil. A durat ceva până am ajuns să am propriul exemplar, dar în momentul în care acest lucru s-a întâmplat și am început să îl citesc împreună cu Ava am știut sigur că va fi o carte pe care amândouă o vom prețui. Drept urmare, am vrut să aflu mai multe și am decis să merg direct la sursă.

Claudia a fost foarte receptivă la inițiativa mea, venită via Instagram și a răspuns repede și cu entuziasm întrebărilor mele. Aceste răspunsuri mi-au arătat un om chiar mai fain decât părea la prima vedere, un scriitor talentat, curajos și cu inițiativă pe care mă bucur din suflet că pot să îl sprijin, măcar puțin, cu ajutorul acestui articol.

Astfel, în continuare, vă invit să descoperiți primul ghid turistic pentru copii din România: Plăiuț.

1. Cred că cea mai simplă și principala întrebare este cum ți-a venit ideea să creezi un ghid turistic de buzunar pentru copii?

Călătorind. În fiecare an, o parte din concediu mi-l petrec în țară, dar am avut șansa să merg și în press trips în România, ocazie cu care am descoperit locuri noi. În timpul vacanței din 2020 am întâlnit foarte mulți copii și am conștientizat, totodată, că destinațiile turistice de la noi nu sunt pregătite să-i întâmpine. De cele mai multe ori, găsești descrieri fooooarte amănunțite ale obiectivelor, care parcă se întrec în cât mai multe detalii, numere, denumiri sofisticate de care uiți imediat ce ieși pe poartă. Foarte rare sunt destinațiile unde copiii descoperă și învață cu adevărat, la fel de rare sunt și tururile interactive sau adaptarea unor muzee și locații la nevoile celor mici.

În urmă cu câțiva ani am făcut un tur al Madridului cu autobuzul. Unul dintre canalele ghidului audio era pentru copii și m-am distrat foarte tare ascultându-l.

Cred că fiecare experiență m-a purtat către a scrie acest ghid, deși nu știam că va merge vreodată la tipar.

2. Cum ai ales locațiile care să facă parte din Plăiuț în condițiile în care România e plină de locuri superbe.

M-am gândit la cele mai celebre locații, cele mai accesibile, destinații în care cei mai mulți adulți ar alege să-i ducă pe cei mici, fie că pleacă în vacanțe sau explorează propriul oraș sau regiune. De asemenea, sunt locuri care spun povești cu care copiii pot empatiza rapid și din care pot învăța puțină istorie, puțină geografie, legende ale locului, cultură locală, pot descoperi natura, animalele, ecosistemele, din care se pot inspira, unde pot găsi motivație și de unde pot pleca acasă cu idei noi, cu lecții învățate.

3. Plăiuț are și o parte creativă ceva mai practică. De ce ai decis să incluzi un astfel de element?

Am vrut să rup ritmul cărții și să-i ajut pe cei mici să se conecteze cu locurile pe care le vizitează, poate chiar să-și găsească noi pasiuni. De exemplu, Oradea, una dintre cele mai frumoase destinații de călătorie din România, nu are o ilustrație în ghid fiindcă am păstrat pagina pentru copiii care doresc să-și exerseze abilitățile artistice. Este o ocazie excelentă să te mândrești că desenul tău este inclus într-o carte. O altă activitate îi ajută să-și argumenteze ideile după ce explorează un loc. Alta îi ajută să-și ordoneze ideile și impresiile din călătorie. Cred că aceste activități sunt simpatice chiar și pentru adulți. De exemplu, cum ai explica prietenei tale că trebuie să-ți îngrijească animalul de companie, un zimbru de o tonă, dacă ai pleca mâine în vacanță?

4. O mare parte din farmecul Plăiuț este reprezentat de grafică. Tu ți-ai dorit tipul acesta de imagini sau ai mers pe mâna Dianei Barbu?

Am ales să lucrez cu Diana fiindcă mi-a plăcut abordarea ei în lucrările pentru copii (și nu numai). Eu i-am spus ce îmi doresc, ea mi-a trimis schițe pe care i-am dat un feedback, dar meritul este în totalitate al său pentru cum a dat o viață ilustrată destinațiilor. Am colaborat excelent și puțin sub presiune pe ultima sută de metri din cauza urgenței de a trimite cartea la tipar până la o anumită dată.

5. De ce ai decis să scoți și o ediție în limba engleză?

Cred că era următorul pas firesc pentru a promova destinațiile și în rândul altor grupuri, nevorbitoare de limba română. A fost o recomandare din partea unor persoane care urmăresc Plăiuț pe Social Media, dar și a unor colaboratori din magazinele fizice. Plăiuț în engleză este pentru turiști, dar și pentru prieteni de peste hotare, pentru nepoți, amici, verișoare care locuiesc în afara României și nu cunosc limba română. Ulterior am primit mesaje cu privire la o ediție în limbra franceză, cineva oferindu-se să traducă pro bono cartea, însă cred că mă opresc aici deocamdată.

6. Cum este să publici cărți în regim propriu în România zilelor noastre?

Frustrant pe alocuri, costisitor, dar rewarding. Nu știu cum este în cazul editurilor, dar simt că autorii independenți nu sunt încurajați în niciun fel să-și cultive creativitatea. Ca să-ți dau cel mai simplu exemplu, dintr-un tiraj de 300/500/1000 de cărți, 8 merg obligatoriu, cu titlu gratuit, către Biblioteca Națională. Același lucru este valabil și pentru o editură care scoate poate 20.000 de cărți. Este una să acoperi cele 8 exemplare din 992 rămase, alta este să acoperi din 19.992 de cărți vândute. Unde mai pui că nici costurile de producție nu sunt aceleași. Cu cât numărul de cărți tipărite este mai mare, cu atât scade costul per exemplar. De aici și prețurile mari ale cărților tipărite independent. În plus, când publici în România îți asumi riscul de a sta mult și bine cu cărțile pe raft (sau în cutii, în cazul meu), fiindcă este o piață foarte slabă. Oamenii preferă să dea bani pe simple obiecte mai degrabă decât pe lucruri sau experiențe care îi ajută să crească.

În final, este un proces plin de satisfacții, fiindcă dincolo de toată bătaia de cap, ajungi să crești odată cu un astfel proiect, să înveți din mers, să devii mai mult decât o autoare cu o idee. Ajungi să cunoști oameni foarte creativi și mă bucur că am intrat într-o astfel de comunitate, care crește și se dezvoltă foarte frumos de la an la an.  

7. Plăiuț are și o serie de produse complementare: printuri, vederi și cam atât știu eu. Cât de bine au fost primite ele?

Într-adevăr, sunt printuri, cărți poștale și cartoline cu ilustrațiile din carte. Cărțile poștale și cartolinele au fost primite neașteptat de bine. A fost o idee surprinzătoare și pentru mine, începând cu un tiraj mic și crescând pe măsură ce tot mai mulți oameni întrebau de ele. Mă bucur că sunt persoane care încă mai trimit cărți poștale și sper ca o parte din vederile Plăiuț să fi fost trimise chiar de către cei mici. Îmi doresc ca ei să poată experimenta acest gest personal de a trimite impresii din vacanță printr-o carte poștală în locul unui mesaj pe Whatsapp, să surprindă esența unei vacanțe într-o frază și să meargă în oficiul poștal pentru a trimite vederea către cineva drag.

8. Dacă ar fi să schimbi ceva la Plăiuț, care ar fi acel lucru?

Cred că aș mai lucra la câteva detalii tehnice – fonturi, culoarea paginilor dedicate ierbarului – și poate aș mai arunca un ochi pe text. Nimic substanțial, fiindcă a ieșit exact așa cum am gândit cartea în urmă cu un an.

9. Te-ai gândit la un Plăiuț 2.0 care să includă alte obiective turistice?

Da. Sper că va prinde viață o nouă idee, la care încă lucrez și pentru care încă încerc să-mi fac curaj. Ar fi un nou format de ghid, un pic mai concentrat pe o anumită destinație.

10. Dar un Plăiuț 3.0 pentru Europa?

Nu cred că voi merge atât de departe. Îmi doresc ca Plăiuț să fie un ghid turistic, dar și un proiect din care să învățăm să apreciem, să iubim și să protejăm ceea ce găsim în apropiere. Unul dintre scopuri este să încurajez turismul acasă și poate să impulsionez și alte proiecte. În schimb, când ieși din România, cred că ai șanse să găsești ghiduri pentru copii sau măcar broșuri care să-ți spună câteva cuvinte despre Vatican, Luvru sau Opera din Viena, așa cum am auzit de la ghidul audio alături de care m-am plimbat prin Madrid.

11. Era să uit de cea mai mare curiozitate a mea: ce a inspirat numele de Plăiuț al cărții?

Plăiuț este un derivat al cuvântului “plai”, care înseamnă ținut sau meleaguri. Aveam o listă de cuvinte de la care am încercat să plec și Plăiuț a ieșit imediat. Apoi l-am testat cu câțiva copii și părinți, iar feedback-uk a fost foarte bun. Ce aș vrea să subliniez este că Plăiuț nu are o identitate viziuală și nici nu mi-am dorit să-i fac una. Deși este un nume propriu masculin (în ciuda încercărilor mele de a găsi ceva neutru în limba română), am vrut să las ca imaginația cititorilor să creeze acest personaj exact așa cum și-ar dori să arate ghidul și partenerul lor de călătorii – să fie un unicorn, să arate ca ei înșiși sau ca oricare dintre prietenii lor, să fie de orice culoare și formă, animal, pasăre, un personaj imaginar sau cineva din viața reală. Cred că este o variantă mai simpatică și mai potrivită decât orice aș fi creat eu sau Diana.

Dacă ați ajuns până aici și nu sunteți la fel de fascinați de Plăiuț ca și mine înseamnă că nu mi-am făcut bine treaba. Pentru un imbold suplimentar vă sfătuiesc să urmăriți contul oficial de instagram al acestuia. Dacă sunteți din Timișoara, îl puteți vedea live la Monoton, în centru, unde există atât varianta în limba română, cât și cea în limba engleză, plus printuri din el. În schimb, dacă v-am convins și vreți să treceți direct la fapte, adică la achiziții, găsiți aici un link spre shopul online oficial unde găsiți atât cartea, cât și produsele complementare.

Eu sper că v-am convins și că, împreună, vom descoperi sau redescoperi toate locurile minunate cuprins între filele Plăiuțului. 

P.S. Pentru a descoperi alți oameni care m-au inspirat și te-ar putea inspira, aruncă o privire peste secțiunea de interviuri de pe blog.