De fapt nu e chiar sensibilitate meteorologică, dar nu ştiu exact cum să o numesc. Ideea e că înainte mă adaptam foarte uşor la vreme. Îmi dădeam seama când e cald şi când e frig şi eram perfect capabilă să mă îmbrac corespunzător.
Acum însă, parcă aş trăi în bulă şi, uneori, realitatea meteorologică mă loveşte ca un uragan.
Dar cum ar putea să fie altfel când circul în cea mai mare parte cu maşina, iar la birou trăiesc într-un climat subtropical? Ar fi practic imposibil.
Iar în aceste condiţii, nici nu ar trebui să mă mir că dau semne de răceală. De fapt mă mir că nu am răcit până acum. Aşa că, ceai cald şi sirop de muguri de brad, un nurofen şi fingers crossed pentru că nu vreau antibiotice.
Voi cum vă mai înţelegeţi cu vremea?