Copilul lui Noe

copilul lui noe

Autor: Eric Emmanuel Schmitt

Editura: Humanitas Fiction

Am început să citesc această carte cândva prin ianuarie, în Cărturești. M-a prins imediat, după cum eram sigură că se va întâmpla pentru că nu este prima mea întâlnire cu Eric Emmanuel Schmitt. Deși nu i-am scris recenzia oficială, am menționat în reviewul cărților din 2018 Oscar și Tanti Roz, scrisă de același Schmitt, o carte extrem de emoționantă care m-a lăsat cu sufletul puțin vraiște.

Aveam aproximativ aceleași așteptări din partea Copilului lui Noe deoarece Eric Emmanuel Schmitt știe să scrie. Nu știu cum reușește, însă ajunge prin poveștile sale la o coardă foarte sensibilă din sufletele oamenilor. Din cele două cărți citit de mine până acum aș spune că mare parte a reușitei sale se datorează faptului că prezintă lumea prin ochii copiilor, iar această perspectivă înduioșează de fiecare dată. Totuși, prefer să nu generalizez pentru că Schmitt a scris mult mai multe cărți, iar eu am citit doar două. Așa că mai bine rămân la subiect și vă povestesc despre Copilul lui Noe.

copilul lui noe

Povestea

Cartea spune povestea lui Joseph, un copil evreu nevoit să se ascundă în timpul celui de-al doilea război mondial. Lăsat în grija unor persoane influente de către părinții săi, Joseph ajunge datorită circumstanțelor să fie ocupant permanent al Vilei Galbene, un refugiu pentru orfani, dar și școală dintr-un mic sat belgian. Aici Joseph descoperă o lume nouă, ușor ferită de ravagiile războiului și o figură paternă în părintele Pons, preotul ce se ocupă de școală și de orfani. Dar nimeni nu este în siguranță în timp ce Gestapoul întoarce Belgia cu susul în jos pentru a descoperi evreii ascunși, iar salvarea s-ar putea să vină prea târziu pentru Joseph și prietenii săi.

copilul lui noe

6 lecții pe care le-am învățat din Copilul lui Noe

Bine, am dat-o pe dramatism cu povestea, dar nu este chiar așa. Adică nu vă așteptați la acțiune prea multă în această micuță carte pentru că nu este cazul. Sau poate ar trebui să vă îndemn să vă așteptați la foarte multă acțiune pentru că, privită prin ochii copiilor, lumea este întotdeauna fantastică.

Ceea ce mi-a plăcut mult la Copilul lui Noe este modul inocent, dar extrem de direct în care este scrisă cartea. Nu te aștepți la altceva din perspectiva unui copil, însă nici nu te gândești că așa vei ajunge să descoperi adevăruri extrem de profunde. Joseph este candoare, este copilărie pierdută, este tot ceea ce ar trebui să protejăm, iar unii aleg să distrugă. Cât despre întrebările pe care el și le pune, sunt întrebări pe care fiecare dintre noi le-a avut. Este încercarea de a găsi explicații în mijlocul haosului. Este durerea de a știi că nimic, niciodată, nu va mai fi la fel.

Bineînțeles că mi-au plăcut foarte multe pasaje din carte, drept urmare am îndoit o grămadă de colțuri, dar iată ce am învățat:

  1. Copiii sunt mult mai adaptabili decât am crede noi. Joseph este aproape părăsit de părinți, lăsat în grija prietenilor acestora, după care este nevoit să părăsească Bruxelles alături de părintele Pons, pe care practic nici nu îl cunoștea. Ajunge într-un loc nou unde este unul dintre cei mai mici rezidenți, dar reușește să își facă prieteni și chiar să prospere emoțional în aceste condiții vitrege.
  2. Există trucuri pe care le folosesc femeile și există trucuri pe care le poate folosi oricine. Contesa îi spune lui Joseph astfel: Să acuzi în loc să te justifici. Să ataci când ești bănuit. Să muști mai degrabă decât să te aperi. Iar Joseph, cu inocența copilărească o întreabă: E un lucru specific femeilor? Nu, răspunde contesa, poți să te servești și tu de el. Până la urmă, atacul este una dintre cele mai eficiente forme de apărare.
  3. În mijlocul oricărei furtuni există o zonă de calm. Aceasta o putem găsi chiar și în interiorul nostru, dar de multe ori vine din partea unei persoane care ne devine nu doar dragă, ci aproape indispensabilă pentru a putea supraviețui.
  4. Religia este o problemă de interpretare. Știu că nu prea abordez teme religioase aici, pe blog, însă la un moment dat părintele Pons îi spune ceva lui Joseph care m-a pus foarte tare pe gânduri și aș vrea să împărtășesc citatul cu voi: Joseph, ție ți-ar plăcea să știi care dintre cele două religii [creștinism sau iudaism] e cea adevărată. Dar nici una dintre ele nu e! O religie nu e nici adevărată, nici falsă! Ea propune un mod de a viețui. Nu vreau să comentez citatul mai mult. Vă las pe voi să vă gândiți la el.
  5. Când legăturile se rup, chiar și cele de familie, iar timpul trece peste ele, nu le poți relua fără nici o problemă de unde au rămas. Fiecare relație pe care o cultivăm este precum o floare. Ea trebuie îngrijită în fiecare zi. Altfel la fel de repede cum a prins viață, se usucă și moare.
  6. Când totul pare pierdut, începe o colecție. De ce? Pentru a-ți aduce aminte. Pentru cei ce nu își mai pot aduce aminte. Pentru sufletul tău și al altora. Pentru că suntem suma tuturor amintirilor și acțiunilor noastre. Iar acest lucru nu este valabil doar la nivel de individ, ci la nivel de popor, chiar la nivel de specie.

Gata! M-am lungit groaznic de tare, dar știu că mă veți ierta. Vă recomand din suflet să citiți această carte (și să o comandați de aici). Sigur nu veți regreta. Iar dacă ați citit-o, dați un semn. Hai să povestim despre ea în comentarii.

Untold 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!
Descarcă gratuit ebook-ul
"Pierdută în blogosferă"