Că am ajuns să văd această expoziţie a fost într-adevăr un mare noroc. Când am ajuns lunea la Bucureşti şi am văzut că muzeul e închis am zis că e clar, nu am nici o şansă, dar pe ultima sută de metri am reuşit, iar efortul a meritat din plin.
Expoziţia a fost foarte reuşită. Vedetele au fost clar cei 4 soldaţi de teracotă şi calul, dar au existat o mulţime de piese excepţional de frumoase. Mi-am dat seama cât de potrivită e expresia muncă de chinez bătrân. Unele obiecte erau lucrate cu atâta migală… Doamne… eu nu aş fi avut răbdare niciodată. Şi soldaţii aveau expresii faciale atât de veridice, dacă nu ai fi ştiut mai bine puteai spune că sunt oameni adevăraţi împietriţi de cine ştie ce vrajă.
Acum că stau să mă gândesc… nici măcar nu sunt sigură care mi-au plăcut mai mult. Oricum în topul preferinţelor mele, pe lângă soldaţi, intră clar vaza galbenă şi tablourile cele 2. Dar destul cu poveştile, pentru voi, prietenii mei care nu aţi ajuns să vedeţi comorile Chinei, am făcut muuuulte poze. Sper să vă placă (şi îmi pare rău dacă lasă de dorit calitatea, dar nu am avut voie să folosesc bliţul :D).
Expoziţia a fost foarte faină şi dacă înainte îmi doream să fac o plimbare pe Marele Zid, acum mi se pare obligatoriu :D. Ţineţi-mi pumnii să ajung cât mai curând :P.
Vaza aia galbena ar merge perfect la mine in living. 😀
:))) asa-i? :)))
Pingback: Muzeul Naţional de Istorie a României