Cernobîl

Ok, am zis că mă concentrez pe travel pentru că mai am o grămadă de chestii să vă povestesc, culmea, dar am văzut filmul acesta și nu m-am putut abține să nu scriu recenzia. Cernobîl este o miniserie care m-a surprins, m-a șocat, m-a îngrozit și m-a făcut să îmi dau seama că probabil și eu sunt puțin iradiată.

Povestea

În principiu, toată lumea știe povestea. În aprilie 1986, la Cernobîl, URSS, a explodat miezul uneia unei centrale nucleare. Reacția autorităților a fost tipică, să ascundă totul, însă atunci când explodează un reactor nuclear, iar miezul este deschis și arde, nu prea ai cum să faci acest lucru. Așa că, pe parcusul a 5 episoade, vedem exact ce s-a întâmplat la Cernobîl. Adică atât de exact cât poți vedea într-un film care nu este documentar.

Cernobîl comments by Andra

Filmul m-a îngrozit, dar mi-a și plăcut extraordinar de tare. Clar nu este pentru cei slabi de înger. Imaginile, oamenii uciși de radiații, arătați într-o manieră foarte explicită, politica, totul te îngrozește. Și asta doar în primele 2 episoade. Când ajung la partea de curățare, treaba e și mai nașpa. Deci dacă ești sensibil la imagini explicite, la oameni care mor, la animale care mor, la nenorocirile vieții, mai bine nu te uiți la Cernobîl.

Mini seria este foarte atent construită. Îți menține atenția de la început până la sfârșit, deși este ușor ciclică. Adică începe cu accidentul și se termină cu accidentul, cel puțin cu explicația oferită de profesorul Legasov pentru evenimentele din acea seară de aprilie. Adevărul nu îl vom afla niciodată.

Inconștiență și nepăsare sunt cuvinte prea blânde pentru a descrie reacția autorităților de la Moscova în momentul în care reactorul de la Cernobîl a explodat. Dar acest lucru nu te surprinde atunci când nici măcar oamenii care erau direct răspunzători de centrala nucleară nu au reacționat cum se cuvine. Toate acestea, precum și multe aspecte dezvăluite în film, sunt semne ale unui cancer politic ce a bântuit URSS-ul și, cu părere de rău o spun, probabil încă se mai manifestă în numeroase părți ale lumii, inclusiv în România.

Oamenii aflați la conducerea stutului în 1986 erau oameni complet nepregătiți pentru a gestiona o țară atât de mare cu probleme atât de complexe. Dar lipsa de pregătire nu era cea mai gravă problemă cu care se confrunta clasa politică. Cel mai nasol era faptul că, ajunși la putere, acești oameni aveau impresia că le știu pe toate și că, practic, sunt infailibili. Nu doar că nu aveai voie să îi contrazici, dar de multe ori nu ți se permitea să le prezinți o situație negativă. Iar într-un astfel de cerc de vicios surprinderea mea, la finalul seriei, este că a avut loc un singur accindent nuclear în toată istoria URSS-ului.

În ciuda imaginilor absolut înfiorătoare, ce nu cred că mi se vor șterge prea curând de pe retină, cu oamenii care au murit datorită otrăvirii cu radiații, cea mai înfiorătoare în Cernobîl rămâne politica. Oamenii erau priviți ca și cantitate neglijabilă pur și simplu. Și nimic nu demonstrează acest lucru mai tare decât faptul că, oficial, după accidentul de la Cernobîl au fost înregistrate 31 de victime. Atât. Despre cei 400 de minerii care au săpat tunelul necesar pentru a răci miezul reactorului și care nu au ajuns la vârsta de 40 de ani nu se spune nimic. Despre cei peste 3800 de soldați care au curățat de resturi de grafit radioactiv cel mai înalt acoperiș al clădirii 4 a centralei și care au fost răsplătiți cu 800 de ruble și recunoștința statului, după care au murit de cancer în doar câțiva ani nu se spune nimic. Despre cei peste 50.000 de oameni din Pripeat care au fost expuși pentru aproape 24 de ore la cantități inimaginabile de radiații nu se spune nimic.

Practic, dacă iei în considerare varianta oficială, nici nu e atât de grav. Ce contează că în zonă a crescut o pădure radioactivă. Că nici în ziua de azi nu poți locui prea mult acolo. Că miezul nici măcar nu s-a răcit, după mai bine de 30 de ani de la producerea accidentului. Toate acestea sunt detalii.

Totuși, trebuie să spun și că, la fel ca orice altă tragedie, Cernobîl a avut și părțile sale miraculoase. De exemplu, cei 3 voluntari care au înotat în apă radioactivă pentru a salva practic planeta, au trăit vieți lungi și sănătoase. Soția unuia dintre pompierii ce a fost primul la locul accidentului și a încercat să stingă focul, un om care habar nu avea că va muri pentru că își face pur și simplu datoria, a stat cu el în toată perioada în care acesta era pe moarte. Ea era gravidă și a născut o fetiță care a murit după 4 ore datorită faptului că a absorbit toate radiațiile ce o afectaseră pe mamă. (SPOILER!!!!) Și chiar dacă i s-a spus că nu va mai putea avea copii niciodată, ea trăiește în prezent alături de fiul ei în Kiev.

Bineînțeles, o altă schimbare ce a survenit în urma accidentului a fost modificarea tuturor reactorelor nucleare din Rusia pentru a împiedica astfel de evenimente în viitor. Ceea ce m-a șocat și m-a făcut să mă gândesc foarte mult la România a fost replica lui Legasov din ultimul episod. Evident că voi parafraza.

Facem toate acestea pentru că este mai ieftin.

La care președintele comisiei îi spune:

Adică vrei să spui că statul e vinovat?

Nu cred că mai e nevoie să spun că în  momentul acela mi-a venit să arunc calculatorul pe geam :D.

Ok, m-am lungit again maxim.

Nota mea pentru Cernobîl este 10.

Nu avea cum să fie altfel. Sper să îți reziste stomacul și să vezi filmul pentru că merită. Este genul de producție ce îți deschide ochii.

Pentru mai multe recenzii de film (ceva mai vechi, recunosc) aruncă o privire aici.

Untold 2018

P.S. Am uitat să menționez, actorii joacă SPLENDID.

P.P.S. Coverul este de aici.

2 thoughts on “Cernobîl

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.