Catch me if you can

De ce ne uităm la un film din 2002 când sunt atâtea filme noi faine?  m-a întrebat Andrei când i-am spus ce vreau să văd.

Că aşa vreau eu! a fost răspunsul meu nu foarte raţional. Adevărul era că văzusem reclama şi eram curioasă cum este filmul. Ei bine, intuiţia nu m-a înşelat deloc.

(în caz că filmul este super extra mega cunoscut, eu nu ştiam nimic despre el până acum vreo 2 luni cred :D)

Catch me if you can este bazat pe o poveste reală, mai precis pe viaţa lui Frank Abagnale Jr, unul dintre cei mai cunoscuţi falsificatori din America zilelor noastre. Mai exact, este spusă povestea lui din perioada în care trăia pe picior mare, falsificând CEC-uri. Dacă nu sunteţi impresionaţi, o să vă mai spun că el a început să facă lucrul acesta când avea vreo… 17 ani şi, pe o perioadă de 6 ani, inteligenţa şi abilităţile lui de a păcăli oamenii, i-au permis să intre în pielea unui pilor, a unui doctor şi chiar a unui avocat.

Filmul mi-a plăcut foarte mult pentru că spune povestea unui tânăr foarte inteligent, care, ani de zile, reuşeşte să păcălească toate instituţiile statului. Iar dacă faptul că Leonardo DiCaprio joacă rolul lui Frank absolut impecabil nu m-a mirat deloc, m-a surprins plăcut cât de bine l-a contracarat Tom Hanks în rolul agentului Hanratty.

Bineînţeles că filmul are şi o parte tristă. Practic, nici nu se punea problema unei cariere de escroc pentru Frank dacă nu ar fi divorţat părinţii lui. Nu ştiu câtă lume este atentă la aceste aspecte, dar mie mi s-a părut foarte sugestiv şi realist modul în care au fost prezentaţi părinţii lui. Cel puţin pe mama lui am detestat-o şi o consider vinovată pentru deciziile proaste pe care le-a luat fiul său ulterior.

Dar asta e altă poveste.

Ceea ce trebuie să ştiţi este că acesta este un film foarte fain, care merită mai mult decât 7,9-le pe care l-a primit pe imdb. Vi-l recomand din suflet şi, dacă l-aţi văzut deja, sunt curioasă cum vi s-a părut :D.