Înainte de Paști am primit o foarte interesantă invitație din partea celor de la Direcția pentru cultură a județului Timiș. Am răspuns pozitiv, iar ca urmare, într-o frumoasă zi de sâmbătă, dimineața devreme ne găseam în fața Universității de Vest, așteptând autobuzul ce urma să ne ducă la Buzad. Atât știam despre programul zilei :))).
Bun venit la Buzad
Am străbătut câmpia și dealurile line din jurul Timișoarei, ne-am bucurat de verde și de drumul străjuit de plopi și, pe nesimțite, am ajuns în Buzad. Satul părea din altă realitate. Nu era semnal, deci nu era Instagram :))), casele erau micuțe și puține, iar oamenii apăreau pe ici, pe colo, privindu-ne cu uimire. Parcă ne întrebau din priviri: Ce căutați în lumea noastră?
Casa ce urma să ne fie gazdă era, pe vremuri, școala satului, iar recent a găzduit Electroruga din Buzad. Auzisem de festivalul acesta, dar părea ceva departe și exotic, nu ceva la care eu aș fi participat. Cu toate acestea, în momentul în care am intrat în curtea aceea, am văzut nucul și leagănele pe care scria hinta-palinta și m-am îndrăgostit iremediabil. Aș fi stat acolo o viață cu Flavius, la aer curat, fără semnal, doar noi doi, bătrâni și semi plictisiți :)))). Bine, glumesc acuma. Nu am fi plictisiți. Cineva și-ar face de lucru în grădină (Flavius) și cineva ar citi (eu) :))).
O scurtă incursiune în istoria Banatului și nu numai
Nu am fost niciodată pasionată de istorie. Mi se pare mult prea subiectivă. Adevărul are întotdeauna cel puțin două fețe, mai multe dacă sunt implicate mai multe persoane în poveste. Învingătorii și învinșii nu vor vedea niciodată la fel o bătălie, iar istoria este scrisă, de cele mai multe ori, de cei dintâi. Mai mult, cei ce interpretează descoperirile istorice sunt tot oameni, iar percepția lor este tot personală. Așa că în momentul în care au început prelegerile în sala de clasă din Buzad nu aveam așteptări prea mari.
Totuși, am aflat lucruri destul de interesante și pe care nu aș avea de ce să le pun sub semnul întrebării. De exemplu, știați că forma actuală a satelor din Banat a fost instaurată după ocupația habsburgică? S-a încercat construirea unui sat circular (faimosul Charlottenburg), dar acest plan urbanistic s-a dovedit ineficient. Apoi au trecut la forma pătrată pe care satele o au în prezent. Ce a însemnat asta? Practic eradicarea satelor în vechea lor formă, motiv pentru care mulți dintre băștinași (ciudat termen, dar corect) au părăsit zona, iar satele au ajuns să fie ocupate într-o foarte mare măsură de oameni de alte naționalități.
S-a vorbit mult despre localitatea Mașloc, despre modul în care și-a primit numele și istoria sa tumultoasă ce a inclus o văduvă nemulțumită și un rege ce nu avea prea multă considerație pentru femei, dar și despre poziționarea geografică a satului de-a lungul anilor. Nu, el nu se afla întotdeauna în locul în care este acum. În plus, deși eu nu știam despre el, s-a vorbit despre OZN-ul de la Mașloc, despre care vă voi povesti puțin mai târziu.
A fost adusă în discuție și problema monumentelor istorice. Știați că multe dintre ele nici măcar nu sunt recunoscute de către localitate ca și monumente? Luați doar în considerare următorul aspect: dacă voi trăiți într-o localitate vreme de 30-40-50+ ani. Vedeți aceleași case și aceleași modele decorative de când v-ați născut, iar cineva vine și vă spune că aceste lucruri sunt extraordinare, că nicăieri nu mai există așa ceva, îl credeți? Voi nu ați plecat prea departe de localitatea cu pricina. Ați trăit în acea zonă toată viața. Cum să vi se mai pară special ceva ce pentru voi este obișnuință?
Ei bine, exact aceasta este problema. Nu ne dăm seama de ceea ce avem decât după ce ne este luat. Avem nevoie de cineva din afară să vină să ne spună ce este valoros și ce nu pentru că nu ne interesează să ne documentăm. Suntem atât de obișnuiți cu anumite lucruri din viața noastră încât nici nu le mai acordăm atenție. În afară de biserică, aceasta fiind mereu prezentă în viețile oamenilor ca punct de atracție și interes, indiferent că sunt sau nu credincioși. De-asta și sunt bisericile cele mai recunoscute monumente istorice din România. Nu că asta le-ar ajuta foarte mult :))).
Evident că nu îmi amintesc tot ce s-a vorbit pentru că au fost multe prelegeri. Au mai fost și momente în care, recunosc, m-a furat peisajul. Eu și Flavius păream veniți mai degrabă la Electrorugă decât la o sesiune de comunicări istorice, dar nu asta este esențial acum, ci ceaunul.
După ce discuțiile s-au terminat și s-a dezbătut, evident, ce face școala pentru a readuce în atenția tinerei generații problemele istorice, am trecut la mâncare. Era o tanti acolo ce a făcut un fel de mâncare la ceaun de te lingeai pe degete. Și am savurat-o la soare, pe un fel de șezlonguri, cu o limonadă lângă. Delicios!
OZN-ul de la Mașloc
După masă și o scurtă plimbare prin Buzad, în care nu am încetat să mă minunez ce cute sunt casele din acest sătuc, plus o scurtă oprire la biserica din sat (evident!) am pornit spre Mașloc pentru a vedea la fața locului OZN-ul.
Acest supranumit OZN este o fostă cetate ce a fost acoperită de pământ. Nimeni nu știa că ea există până când noii locuitori, niște popândăi super drăguți, au început să scoată oase din pământ. Se pare că sunt niște mici monștri și rod toate oasele pe care le găsesc pentru că au nevoie de calciul din ele.
Practic, zona are o formă foarte stranie, cerc în cerc, cu un canal de apărare între ele. Nu pot spune că e cine știe ce priveliște extraordinară pentru că zona nici măcar nu se remarcă în peisajul monoton al câmpiei de vest. Dar popândăii sunt geniali. Micuți și curioși, nu se tem de oameni și îi vezi cum fug de colo-colo. Ce nu înțeleg este cum de nu se tem de câini. Pentru că zona este folosită pentru păstorit și sunt o grămadă de oi, iar unde sunt oi, sunt și mulți câini care să le păzească.
Muzeul Vânătorii de la Charlottenburg
Ultima oprire a zilei a fost Muzeul Vânătorii de la Charlottenburg. Chiar dacă îmi place arcul, vânătoarea nu este ceva ce mă atrage sau ceva ce înțeleg. În trecut, când oamenii trăiau din asta, da. Trebuia să mănânce, nu? Dar acum, când există și se risipește atât de multă mâncare, cum să te mai pasioneze vânătoarea? Ca și sport, e o cruzime. Oameni super bine înarmați urmăresc un biet animal care clar nu are nici o șansă de supraviețuire. Vânați fraților un T-Rex, să vedeți atunci sport :D.
Bun, trecând peste problemele mele personale, Muzeul Vânătorii de la Charlottenburg este într-o superbă casă renovată și are o grămadă de animale împăiate în interior. Sincer, mai bine aș merge la zoo decât aici, dar asta sunt eu. Dacă vreți să descoperiți câte ceva din fauna zonei, puteți veni aici.
”There and back again”, cum ar spune Tolkien.
Am ajuns înapoi în oraș mult mai târziu decât mă așteptam, dar mulțumită. Ziua petrecută la invitația celor de la Direcția de cultură s-a dovedit a fi foarte instructivă. Banatul rural este o zonă ce merită explorată și introdusă în circuitul turistic. Da, ați citit bine. Câți dintre voi știați despre aceste zone? Câți dintre voi ați pus piciorul într-un sat din jurul Timișoarei? Și aici nu vorbim despre cele ce fac parte – oficial sau nu – din zona metropolitană?
Și pentru că vin zile numai bune pentru explorat, vă mai las câteva imagini care sper să vă convingă să vizitați Banatul rural.
