Am vorbit atât de mult despre evenimentul acesta încât cred că e aproape inutil să mai spun că azi, la ora 18:30, la Starbucks, a avut loc lansarea volumului Cheia, a doua carte a trilogiei Sancti, scrisă de Simon Toyne. Iar gazda a fost nimeni alta decât Oana, ambasador de brand al editurii All. Abia[citește]
Author Archives: Andra Costa
Azi nu am nici un fel de inspirație. Azi nu vreau să fac nimic. Azi nu vreau să fiu bună, nici drăguță, nici carismatică. Azi sunt melancolică și nu aș putea spune de ce. Azi nu am avut chef de job. Azi numai 2 momente au fost drăguțe. Și unul dintre ele a implicat pastele[citește]
Și mijloacele de transport în comun în general, dar tramvaiele în mod special. Mai ales de când trebuie să le folosesc foarte frecvent, adică minim 3 zile pe săptămână. Și măcar dacă aș fi pe o rută mai circulată. Dar nu, eu trebuie să aștept 6-le, până mi se face rău. Sau să iau 4-le[citește]
Nu cred că o să înțeleg vreodată de ce renunțăm atât de ușor la visele noastre. Și eu o fac uneori, toți o facem. Poate ni se pare mai ușor să luăm puținul care ni se dă, să ne mulțumim cu ce avem, decât să luptăm, să dăm din coate, ca să ne îndeplinim dorințele.[citește]
Acum ceva timp vă povesteam plină de entuziasm despre Sanctus de Simon Toyne. Dar eu nu știam atunci că această carte ce m-a fascinat e parte dintr-o serie, o trilogie mai exact. Iar acum, a apărut Cheia, continuarea romanului Sanctus, pentru promovarea căreia Simon Toyne va veni la noi în țară, la Târgul de carte Gaudeamus.[citește]
