„Cheia” lansată la Starbucks

Am vorbit atât de mult despre evenimentul Simon Toyneacesta încât cred că e aproape inutil să mai spun că azi, la ora 18:30, la Starbucks, a avut loc lansarea volumului Cheia, a doua carte a trilogiei Sancti, scrisă de Simon Toyne. Iar gazda a fost nimeni alta decât Oana, ambasador de brand al editurii All.

Abia așteptam să-mi văd cartea și să îl ascult pe Simon. Din păcate, el nu a putut veni în Timișoara, dar pentru 45 de minute l-am avut printre noi datorită tehnicii moderne. A fost prima lansare de carte prin video-conferință organizată la noi în oraș, motiv pentru care am fost tare mândră că am putut participa.

Când am ajuns acolo, împreună cu mai câțiva prieteni, Oana m-a îndreptat spre locul meu de onoare, pe care era si cartea mea, în prim-planul camerei video 😀 și m-a întrebat dacă îmi amintesc întrebările pe care i-am zis pe blog că i le-aș pune lui Simon. :-O Nu țineam minte nimic :)). Dar am asigurat-o că nu are de ce să-și facă griji fiindcă o să-mi vină mie ceva ce să întreb.

Și a început conferința. Oana a făcut prezentările și mi-a dat direct microfonul. Bine că am avut vreo 10 minute să mă mai gândesc ce să întreb. Și am început eu să întreb.

De unde i-au venit ideile.

Cum face să scrie o carte.

Dacă o să vină în Timișoara pentru lansarea ultimului volum din serie.

Dacă i-ar plăcea să viziteze România cu familia lui.

Ce sfaturi are pentru scriitorii aspiranți.

Și din astea.

El a fost super drăguț. A dat răspunsuri sincere. Nu a încercat să pară el mai interesant și vezi Doamne. Mi s-a părut atât de… cald, veritabil și dornic să împărtășească din experiența lui. Mi-a plăcut ce a spus despre cărți și mai ales cu cât drag ne încuraja să scriem. Adică asta am simțit eu. Parcă îmi spunea mie direct: Scrie, Andra! Dacă îți place, nu te da bătută. Scrie zilnic. Scrie mult. Corectează. Rescrie. Ia-o pagină cu pagină și poate faci de un roman. :))

Și alte fete au mai pus întrebări pentru că la eveniment a fost ceva lume. În timp ce ascultam, mă străduiam să nu mă prea foiesc, să nu vorbesc cu Moni prea mult și să nu fac fețe la Vasi și la Goia pentru că eram amplasată nefavorabil pentru asemenea activități :)). Plus că era o fată care ne-a tot făcut poze și pe care abia aștept să le văd. Măcar vreo 2 o să postez și pe blog :D.

Cartea nu am început încă s-o citesc, deși sunt super nerăbdătoare, pentru că am una de terminat și mai am una călătoare pe listă, care nu poate sta la mine pentru totdeauna. Așa că i-am dat-o lui Vasi, împrumut bineînțeles, el fiind la fel de nerăbdător ca și mine să afle ce se întâmplă mai departe cu Liv și Gabriel.

Sper ca la anu’ pe vremea asta, dacă nu vine sfârșitul lumii :)), să vă povestesc cum a fost întâlnirea live cu Simon și cum e ultima carte din serie :D.

Despre ce am făcut după și viața mea la birou de zilele astea, mâine :P.

4 thoughts on “„Cheia” lansată la Starbucks

  1. Pingback: Și-am lansat Cheia | Oana Kovacs

  2. vienela says:

    Cred ca ai avut niste emotii… Eu m-as fi pierdut cu totul daca trebuia sa ii pun intrebari. Sau poate ca as fi fost atat de incantata, incat as fi uitat unde si de ce ma aflu. :))
    Felicitari, draga Andra!

  3. Andra says:

    :)) adevarul e ca au fost si momente in care m-am mai balbait, mai ales ca am vorbit cu el direct in engleza si oricat de bine as cunoaste limba, cand vorbesti cu un nativ parca iti vin mai greu cuvintele :)). dar pana la urma ne-am inteles si chiar mi-a placut 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.