A Facebook lovestory (11): Prima lună cu baby Ava

baby Ava

Nu îmi vine să cred că a trecut deja mai bine de o lună de când baby Ava nu se mai agită la mine în burtică și a venit să ne schimbe cu totul viața. Am atâtea de spus, așa cum aveam și înainte ca ea să se nască, dar, cumva, cuvintele au rămas blocate înăuntrul meu. În toată perioada aceasta le-am simțit că vor să iasă, că vor să îi spună povestea, că vor să fie așternute negru pe alb, însă nu am avut loc pentru ele. Viața cu un nou născut este… solicitantă?… o provocare?… minunată?… neașteptată?… este toate acestea și mult mai mult. Viața cu un nou născut este doar despre el. Uiți de tine de multe ori. Tot ce ești trece pe locul 2 și te bucuri că e așa. Pentru că viața alături de bebelușul tău, cu gângurit, cu zâmbete, cu caca și vomitat și lipsa somnului este mai frumoasă decât aș putea să exprim vreodată în cuvinte sau decât poate povesti cineva.

(respiră, Andra!)

Mi-au luat-o degetele pe dinainte și mi-e teamă că am devenit ușor incoerentă. Așa că hai să încerc să structurez articolul în capul meu.

(5 minute mai târziu)

Ca să aibă o logică ceea ce urmează să vă povestesc trebuie să încep, așa cum cere Alina de fiecare dată, cu începutul.

baby ava

Neașteptata naștere

Ava Maria Farcaș, baby Boom a noastră, s-a născut pe 23 octombrie la ora 17.15. S-a născut la 37 de săptămâni și o zi, ceea ce înseamnă că a fost concepută pe 14 februarie (poate trebuia să o numim Valentina). Ar fi putut să aștepte ceva mai mult, dar nu a avut ea chef. Adică ea ar mai fi așteptat, că doar de-asta a durat mai bine de 24 de ore să vină pe lume de când mi s-a rupt apa, însă nu a fost să fie. Acela a fost momentul și ora ei.

Nu m-am așteptat deloc să nasc în weekendul acela. Credeam că voi avea mai mult timp să mă pregătesc. Credeam că voi avea mai mult timp să îmi termin treburile ”FOARTE IMPORTANTE!!!”, dar nu a fost să fie. Vineri dimineața mi s-a rupt apa. Sâmbătă, într-un final apoteotic, am reușit să o nasc.

Nu vă voi povesti prea multe despre naștere acum deoarece vreau să scriu un articol special dedicat acestui subiect (la un moment dat :D). Eu am născut la spitalul Premier în Timișoara și sunt sigură că un articol pe această temă va fi foarte util pentru mămicile care se întreabă unde să își aducă pe lume copilașii. Totuși, chiar dacă nu voi intra în detalii, vreau să vă spun că pentru mine nașterea a fost mai grea decât m-am așteptat. Da, au fost o serie de factori care au îngreunat semnificativ situația, însă per total a fost HORROR. Atât de horror încât, spre oroarea mamei mele, am zis că următorul bebe îl nasc prin cezariană.

În fine. După ore și ore de chin, am auzit plânsetul victoriei, iar baby Ava a venit pe lume. Nu am plâns. Eram prea extenuată. Ea era complet mov și bocea de zor, până când au pus-o pe pieptul meu. Nu știu dacă am simțit tot ce se spune că ar trebui să simți atunci, dar am fost absolut vrăjită. Mică și mov, Ava a mea, al cărui nume a fost hotărât în noaptea respectivă practic, era absolut perfectă și se uita la mine ca la Dumnezeu în timp ce poza ca o adevărată fashionistă cu mâna la fățucă.

Culmea, acum, când îmi amintesc toate astea, chiar îmi vine să plâng :)))).

baby Ava

Atemporalitatea casei

Apoi, după 4 zile ce au părut o eternitate, în care am făcut mai mult facetime decât videochatistele, am ajuns acasă. Flavius, mami și tata au venit după noi la maternitate. Alina ne-a așteptat acasă, unde Flavius a pregătit și a decorat totul. Eu eram zombie de oboseală, dar și de bucurie. Cred că nu am fost niciodată mai fericită să vin acasă.

Zilele care au urmat sunt undeva într-o ceață, pierdute între scutece, plânsete, lapte și reprize de somn. Între Alina care mă întreba dacă sufăr de depresie post natală. Și Flavius care mă trimitea să mănânc și să mă dau cu cremele mele, tocmai ca să nu intru în depresie post natală :)))). Între mami care ne aducea mâncare în continuu (ceea ce face și acum) și tata care a devenit rezident semi-permanent al casei noastre pentru că este absolut fascinat de prima lui nepoată.

Și acum uit, uneori, ce zi este. Și acum verific de 3 ori telefonul pentru a mă lămuri în ce dată sunt. Și acum îmi propun mai multe pentru ziua în curs decât poate realiza o proaspătă mămică. Timpul petrecut cu baby Ava acasă (până acum) pare o nebuloasă în comparație cu ceea ce eram eu obișnuită. Noul normal presupune mulți timpi în care pur și simplu stau. Stau și mă uit la ea cum mănâncă. Stau și mă uit la ea cum doarme. Stau și mă uit la ea cum plânge pentru că nu am ce să îi fac. Stau și mă uit la ea cum nu doarme. Nu am habar cât e ora sau ce se întâmplă în lume. Dacă înainte trăiam în propria mea bulă, acum m-am mutat în bula Avei.

baby Ava

1001 de poze minunate

Ce se întâmplă în bula Avei? Pe lângă activitățile menționate deja se fac și multe poze. Am deja în telefon câteva sute de poze cu ea. Și cum aș putea să nu am când, de la zi la zi, ceva e diferit? Când mă fascinează absolut ochii ei mari. Când e atât de cute în toate salopețelele și hăinuțele pe care le îmbracă pe parcursul zilei.

Pe lângă pozele cotidiene mi s-a părut absolut obligatoriu să îi facem și poze de nou-născut. Avea doar 11 zile când, înarmați cu toată răbdarea, am mers în studioul Emmei și am încercat să surprindem în imagini toată dragostea ce ne-a inundat sufletele. Sincer, au fost cel mai bine cheltuiți bani ever deoarece noi, acasă, nu am fi reușit niciodată să ne organizăm toți 3 pentru așa o ședință foto. Rezultatul a făcut să cadă o lacrimă pe obrazul bunicilor și a ajuns deja pe unul dintre pereții casei. Deci dacă urmează să aveți bebeluși vă recomand din suflet o astfel de ședință și vi-o recomand pe Emma.

baby Ava

Așteptări nerealiste

Bineînțeles că viața cu baby Ava a venit și cu provocările de rigoare, nu a fost doar Insta happy moments. Din păcate, principala problemă am fost în primul rând eu și așteptările mele nerealiste. Eu credeam, în capul meu neexperimentat, că după naștere țaca-paca, mă voi întoarce la viața mea ”normală”, doar că voi avea și un copil de integrat în program. Practic, din punctul meu de vedere, bucurându-mă de susținerea lui Flavius și a părinților mei, în maxim o săptămână după naștere trebuia să fiu pe metereze, scriind pe blog, postând pe instagram, făcând clipuri pentru youtube, ba chiar mai intens ca înainte, pregătită să integrez copilul în toată activitatea mea în online.

(facem o mică pauză ca să aveți timp să vă opriți din râs)

Evident că nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Baby Ava are mult mai multă nevoie de mine decât eram eu dispusă să accept că va avea. Doar alăptatul ei durează, uneori chiar mai bine de o oră dacă are chef să stea la sân și să se moțăie cu mine. De dormit nu doarme non-stop așa cum credeam eu că va face și, culmea, dacă e cuminte și încerc să fac altceva mă simt ca cea mai rea mamă pentru că îmi ignor copilul când aș putea să îi citesc o poveste sau ceva (ceea ce oricum fac deja, aproape zilnic, din dorința de a-i insufla iubirea pentru cărți deja).

Lipsa somnului a fost o altă problemă pe care am minimizat-o grav înainte de nașterea Avei. Când toată lumea îmi zicea ”dormi acuma până poți” îmi venea să le dau 3 palme pentru că mi se părea că mă iau de sus. Acum știu că era cazul, dar chiar și așa nu ar fi ajutat cu nimic. Somnul după ce se naște bebele e un bun de mare preț și oricât ai dormi înainte nu ai cum să fi înmagazinat suficientă odihnă pentru perioada de după. Dacă nu mă credeți întrebați-l pe Flavius. Mai mult, chiar dacă ești genul de om care nu dormea foarte mult înainte, tot ți-e greu să te adaptezi la viața cu un bebe. Și să vedeți ce fain e când ”dormi când doarme copilul” este imposibil pentru tine, așa cum a fost în cazul meu.

baby ava

Oare ce mai era? Aveam o listă pe undeva, dar nu o mai găsesc :))).

Ideea este următoarea: ORICE ȚI-AR SPUNE ORICINE, NU ARE CUM SĂ TE PREGĂTEASCĂ PENTRU CEEA CE ESTE VIAȚA DE PĂRINTE. Indiferent că îți spune lucrurile bune sau lucrurile mai nașpa, tot nu te poate pregăti. Experiența este atât de complexă, încât creierul pur și simplu nu are cum să o perceapă corect până nu trece prin ea. Ca să nu mai spunem că fiecare copil e diferit. Adică sunt sigură că la următorul bebe nimic din ceea ce am învățat cu baby Ava nu se va mai aplica.

Ultima pe lista de așteptări nerealiste (pe care mi-o amintesc acum, evident) este o problemă de sănătate mintală. După cum poate știți (dacă nu aflați acum de la non doctor Andra :)))), după naștere corpul mamei eliberează o grămadă de hormoni (care mai de care mai dubioși) care dau reacții dintre cele mai variate, unele dintre ele extrem de nașpa, ce pot duce chiar la o depresie postnatală. Treaba e foarte serioasă, afectează multe femei și poate avea urmări deosebit de grave dacă nu este tratată la timp.

Din fericire, la mine nu a fost cazul de depresie postnatală. În cea mai mare parte a timpului am fost extrem de ok, peste mine coborând mai multă răbdare decât credeam că îmi va fi dat vreodată să experimentez. Cu toate acestea, am avut și zile mai puțin bune, alimentate de gremlinșii din capul meu și de diverse situații care, în alte condiții, probabil nu m-ar fi afectat deloc. Recunosc, nu m-am așteptat la aceste zile. Încă de la început am pornit de la premiza că eu sunt suficient de puternică încât să nu trec prin momente din astea. Acum nu îmi dau seama de ce am gândit-o așa pentru că eu sunt o drama queen cu tendințe paranoide. Era clar că o să mi se urce hormonii la cap. În fine, ceea ce trebuie să înțelegeți este că nu m-am așteptat la ele și mi-a fost foarte greu să le gestionez atunci când au apărut. Norocul meu mare a fost că am parte de oameni absolut minunați în jurul meu care mă susțin oricât de tare aș lua-o pe ulei. Și sper că și voi aveți parte de astfel de oameni în viețile voastre.

(Doamne, cât am scris… se vede că nu am mai făcut asta de mult timp și aveam nevoie să mă descarc :)))).)

Bun… deci alte așteptări nerealiste nu îmi mai amintesc acum, deci ar cam fi cazul să închei, nu?

baby ava

Adaptarea

Să spun că ne-am adaptat și suntem o mașinărie germană ce funcționează perfect ar fi o minciună. De fapt, îmi dau seama foarte bine că în următorii minim 18 ani adaptarea va fi un proces continuu, iar nervii noștri vor fi de multe ori puși la încercare. Cu toate acestea, ceea ce trăim acum, cu ea, este atât de frumos încât îmi umple inima de bucurie în fiecare zi. Mai mult, sunt din ce în ce mai conștientă de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o aducând-o pe lume (da, abia acum, nu mă judecați prea aspru), ceea ce mă face din ce în ce mai… cum să spun… mama bear? :))))… mai protectivă în ceea ce o privește.

Și dacă atunci când am rămas însărcinată am încercat să îmi controlez entuziasmul și să nu fac planuri, acum am deja 1000 de planuri pentru mica noastră familie, de acum și până la pensie :)))). Pentru că hei, de ce nu? :))) Câte dintre ele vor deveni realitate, habar nu am, însă ceea ce mi-e clar este că voi încerca să prețuiesc fiecare moment pe care îl petrecem cu minunea noastră.

Untold 2018

P.S. Celelalte capitole ale poveștii noastre de dragoste le găsiți aici.

2 thoughts on “A Facebook lovestory (11): Prima lună cu baby Ava

  1. Dana Ciglenean says:

    Felicitari pt bebelina Ava. Sa creasca mare si sanatoasa. Am descoperit aici, pe blogul dvs, locuri minunate, de vizitat la sfarsit de saptamana si asa am ajuns si noi la biserica din Bobda, la Domeniile Murani si la casa cu iedera din Timisoara. Daca nu v-as fi citit, n-as fi stiut unde se gaseste cheia, care inca mai poate descuia usa bisericii. Multumesc si astept alte calatorii, poate in trei

    • Andra Costa says:

      Va multumesc pentru comentariu si imi cer scuze ca raspun doar acum, dar viata de mama nu se impaca prea bine cu bloggingul momentan :))). Mai multe calatorii vor veni cu siguranta si in mod clar in 3. Sper ca ele sa va inspire ca si pana acum. Multi pupici si un an nou senzational!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.