5 beauty favorite în luna iulie

OMG! Când a trecut luna iulie? Când a trecut 2019 atât de repede? Încep să mă panichez puțin pentru că nu îmi dau seama cum zboară timpul. Totuși, nu mă voi lungi cu lamentările, stați liniștiți. Ce dacă e final de iulie? Ce dacă a venit momentul pentru cele 5 beauty favorite în luna iulie? Bine că suntem sănătoși și avem despre ce să scriem/citim :))).

Produsele favorite ale lunii iulie sunt, majoritatea, produse nou achiziționate, dar care, prin circumstanțele lunii, și-au căpătat rapid statutul de favorite. Care sunt aceste circumstanțe? Ei bine, evenimentele fashion la care am participat și pentru care a trebuit să folosesc o cantitate excesivă de make-up și să mă adaptez temei.

Știu că sunteti curioși, așa că nu mă mai lungesc. Iată cele 5 beauty favorite în luna iulie:

Sephora Hair Color – Color Brush

Pusesem ochii pe acest spray colorant pentru păr de la Sephora de ceva vreme, dar numai cu ocazia OFF 2019 am decis să îl și cumpăr. Aveam un film pentru evenimentul respectiv în care trebuia să fiu un fel de sirenă și trebuia neapărat să am părul albastru pentru asta. Dar nu genul acela de albastru închis pe care îl mai vedeți pe stradă, ci mai degrabă un turcoaz, iar Sephora avea exact culoarea pe care o căutam.

Acest spray nu este cel mai ieftin, dar raportul calitate preț este destul de ok. Adică părul meu a fost super albastru, la fel și pielea acolo unde părul o atingea :)). Singura inconveniență a fost că pentru a-mi face tot părul albastru am folosit un tub întreg și aș fi avut nevoie de încă unul dacă voiam să insist pe anumite zone. Deci dacă aveți astfel de idei și aveți părul super lung, mai bine încercați să găsiți ceva nuanțator pentru că ieșiți mai bine din punct de vedere al costurilor. Există inclusiv variante old school, gen albastru de metil și mai știu eu ce substanțe ce se găsesc la farmacie.

Dacă ceea ce vă doriți sunt doar câteva accente de culoare, atunci Sephora Hair Color sunt mai mult decât suficiente. Eu plănuiesc să achiziționez unul și pentru Untold, doar că roz de data aceasta :D.

Paleta Once upon a dream de la Sephora

Dacă tot am început cu Sephora, hai să vă spun și al doilea produs de la ei ce a ajuns pe lista scurtă de 5 beauty favorite în luna iulie. Este vorba despre una dintre cele mai mari palete de farduri pe care le-am văzut vreodată. Nu aveam nici o intenție să îmi cumpăr o paletă de farduri, dar Erika și Alin au fost super cute și, de ziua mea, m-au cadorisit cu un card cadou de la Sephora. Am mers frumos în magazin să văd ce găsesc și acolo era această paletă, super mare, cu o grămadă de culori, majoritatea absente din arsenalul meu și la un preț foarte atrăgător având în vedere dimensiunile și brandul. După ce m-am gândit și răzgândit, am cumpărat-o. Mai bine să fie decât să îi duc lipsa, nu? :)).

Bun. Fiind atât de mare probabil vă întrebați cum a și ajuns să îmi placă atât de mult în doar o luna. Ei bine, acest lucru s-a întâmplat deoarece am cărat-o după mine la Sibiu pentru Feeric Fashion Week și, evident, am folosit-o în disperare. Așa mi-am dat seama că a fost o super investiție. Practic, orice culoare am vrut să folosesc, era acolo. Puteam să nu îmi iau nici highlighter cu mine pentru ca avem în tabletă. Chiar și pudră aveam, pensule și două creioane, negru și gri metalizat, pentru doamnele și domnisoarele ce preferă cat eye :D.

S-ar putea să mai găsiți Paleta Once upon a dream la ofertă, nu stiu ce să spun despre asta, dar înainte să începeți să o căutați trebuie să știți că ea nu are și culori pentru buze. Mie oricum nu îmi plac rujurile din palete pentru că sunt prea lucioase, dar în cazul în care vreți ceva super complet, trebuie să mai căutați.

Mascara Med XL Volume de la Bonilash

Cum nici o rutină de make-up nu este completă fără rimel, trebuia să includ și the newest addition din acest departament în lista cu cele 5 beauty favorite în luna iulie. Rimelul Bonilash l-am primit cadou în goodie bagul de la Women Rally 2019. Nu căutam un rimel nou, fiind foarte mulțumită de cel pe care îl aveam deja, despre care vă povesteam în luna mai. Dar daca tot l-am primit, trebuia sa il testez și bine am făcut pentru că mi-a plăcut la nebunie.

Periuța seamănă cu cea de la Super Shock de la Avon, doar că este mai subțire la mijloc, ceea ce o face mai ușor de folosit. Negrul este foarte intens și se aplică foarte ușor, iar demachierea se face fără nici un fel de problemă. Eu sunt un om destul de pretențios când vine vorba despre rimel deoarece nu mi se pare că toate fac treaba pe care ar trebui să o facă, dar nu este și cazul acestui produs. Habar nu am unde anume îl puteți găsi, dar dacă dați peste el, încercați-l neapărat. Nu veți regreta.

Cilantro & Orange Extract Pollutant Defending Masque de la Kiehl’s

Da, nu se poate fără un produs de la Kiehl’s pentru că este lovebrandul meu numărul 1 în momentul de față și nu aș mai putea să trăiesc fără produsele lor. Cilantro & Orange Extract Pollutant Defending Masque nu era pe lista mea de viitoare achiziții. Nici măcar nu o testasem înainte să o cumpăr. Dar eram în Kiehl’s și voiam să îmi cumpăr o mască de seară pentru că cea cu ghimbir se terminase. Am discutat cu una dintre fete (Simona nu era) și a început să îmi vorbească despre această mască și efectele ei – adică un ten mai luminos, hrănit în profunzime și protejat de poluare – evident că am zis aia e, o cumpăr!

Am început să o folosesc chiar din seara aceea și de atunci o folosesc cu regularitate, de vreo 2 ori pe săptămână. Nu aș putea să vă spun efectul acestui produs singular asupra pielii mele pentru că rutina mea de seară și de dimineață a devenit foarte complexă. Ce pot să vă spun clar este că atunci când o folosesc simt o răcorire instantă după o zi groaznic de caldă și această senzație este mană cerească pe perioada verii.

Parfumul Bubblegum de la Artisans d’Amour

Ultimul, dar nu cel din urmă produs al lunii este parfumul Bubblegum de la Artisans d’Amour. Dacă urmăriți deja brandul Artisans d’Amour știți că noi avem o relație foarte specială și că parfumul Bubblegum este unul dintre preferatele mele. Cum ar putea să nu îmi placă în condițiile în care sticluța pare scoasă din visele mele cu Barbie, fiind roz cu auriu.

După ce m-am dat cu el de absolut fiecare dată în care am fost la Artisans și mi-am exprimat admirația eternă, Estela s-a prins că îmi cam place și mi l-a făcut cadou de ziua mea :)). De atunci îl ador și îl iubesc. L-am luat ca și piesă decorativă în ședința foto pe care am făcut-o cu Oana Vedinaș (despre care vom vorbi cu altă ocazie) și l-aș fi luat cu mine la Sibiu, dar în graba bagajelor, am uitat :(.

De ce îmi place? Pentru că este absolut delicios. Miroase super fresh. Este aroma perfectă pentru vară și, după cum ține Estela să îmi amintească de fiecare dată, nu conține alcool. În plus, îmi place mult cum mă simt atunci când îl folosesc. E un aer de old school Hollywood diva pe care îl ador. Nu mă întrebați de ce, dar mă simt exact ca și Marylin Monroe… varianta Barbie :)).

Gata! Acestea sunt cele 5 beauty favorite în luna iulie. A fost o lună plină, dar m-am bucurat de ele din plin. M-au ajutat să arăt super la evenimente, să îmi țin pielea frumoasă și sănătoasă și să mă bucur de viață, ce mai :))). Dacă ați încercat și voi unul dintre aceste produse, spuneți-mi cum vi s-au părut. Dacă vă gândiți să le încercați și aveți nevoie de mai multe informații, lăsați-mi un comentariu și vă povestesc mai multe.

Untold 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Fii primul care citește fiecare articol
În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!
În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!