Ziua Europei la Timișoara

După cum știți deja, mai mult ca sigur, ieri a fost Ziua Europei. Și ca toți bunii europeni, am sărbătorit-o și noi cum am știut mai bine: cu un super concert marca Primăria Timișoarei (la cât era de mare sigla, la fel de bine puteau scrie pe afiș Robu l-a adus pe Smiley pentru că era la fel de clară sugestia :)))

Însă nu este momentul să vorbim despre politică, ci despre concert. De fapt, despre felul în care m-am simțit la concert.

Am ajuns în Unirii cu mami pe la 8 jumate și încă mai cânta o tipă de care nu am mai auzit niciodată. Numa bine am avut timp să ne întâlnim cu Diluș și cu Tibi înainte de evenimentul principal.

Pe la 9 a început să cânte Lidia Buble. Despre ea, ce pot să spun? În afară că ne-a numit bublișori, a făcut playback toată ziua și avea niște papuci cel puțin strange, plus o salopetă de parcă era scoasă din filmele alea cu viitor distopic și oameni lipsiți de sentimente, doar de bine. Mai ales că îi știam piesele de la atâta ascultat la radio, iar Le-am spus și fetelor mă face să mă gândesc tot timpul la Flavius, deci evident că am cântat cât m-a ținut gâtul deja iritat :D.

Pe la 10 a venit și Smiley. El era punctul principal de atracție al serii și motivul pentru care am ieșit din casă. Cred că e prima oară când îl văd live (anul trecut la Forza Zu nu se pune) și trebuie să recunosc: am fost foarte impresionată. A venit cu ditamai bandul. Avea toboșar, chitariști, backing vocals, clape, scena plină, ce mai? Ba a mai venit și cu Dorian, care a avut grijă să mă arunce în butoiul cu melancolie cu a sa Mare albastră (ador toate variantele acestei melodii).

Nici nu am simțit când a trecut o oră. Showul a fost incendiar. Am țopăit, am filmat (ultima mea pasiune sunt transmisiunile live pe pagina blogului :D) și am cântat până nu am mai putut. Mami și Diluș s-au mai plâns de frig, dar eu nu l-am simțit. M-am bucurat pur și simplu de toată energia lui Smiley, care nu avea cum să nu te molipsească. Nici măcar nu mi-a mai păsat că mai aveam o grămadă de chestii de făcut, că mă trezeam la 6, că tușeam de mama focului :))).

Cred că doar muzica are puterea să ne aducă în starea asta. E o beatitudine pe care greu o dobândești altfel. Și doar un spectacol live super bun te lasă așa euforic, cântând și după ce ai plecat, nepăsător la tot ce te înconjoară. Refuz să cred că nu ați trăit măcar odată așa ceva :D. Iar dacă alături v-au fost persoane dragi, e și mai bine.

Multumesc, Smiley, pentru o seară minunată!

Voi cum ați început săptămâna?

Pupici!