Cred că am mai spus că noi nu eram deloc adepti ai animalelor de apartament mai mari de 1 acvariu :)))). Deși am avut și acvarii destul de mari, dacă stau să mă gândesc. Dar când am găsit-o pe Minnie în fața blocului am fost pur și simplu fermecați.
Evident că ne-am gândit, la început, că o să o ducem la Sălaș, dar după prima săptămână cu ea pur și simplu nu ne-am mai putut desprinde. Evident că pe mine mă disperă maxim când fuge ca disperata prin casă și cum adoarme dintr-o dată de parcă ar fi fost tranchilizată. Evident că am zis că o strâng de gât de fiecare dată când a trebuit să îi strâng caca de pe sub pat pentru că ei doar acolo îi plăcea să facă. Dar când mergem la cumpărături tot timpul îi luăm câte ceva și a noastră nu mănâncă decât Wiskas, nici povești de amestecurile stranii pe care le consumă pisicile sălășene.
Ceea ce este foarte interesant, însă, este că în doar o săptămână de stat cu pisica în casă ne-am schimbat cu totul atitudinea față de ideea de animal de apartament. Și aș vrea să vă îndemn și pe voi să adoptați animale fără stăpân. Pentru că poate nu au ele cine știe pedigree, dar sunt cele mai iubitoare și cei mai buni prieteni. Iar când vine vorba despre aspect, acesta ține doar de voi. Așa stăpân, așa pisică :)))) (a noastră probabil doarme așa mult și e așa zburdalnică atunci când e trează pentru că preferatul ei din toată casa este Andrei :))).
