Nu pot sa spun ca imi amintesc cu precizie momentul in care am inceput sa ma dau pe bicicleta. Stiu ca m-a invatat tata si cam atat. Imi amintesc un BMX mic si galben care zacea la un moment dat pe la noi prin uscatorie. Si imi amintesc plimbarile pe care le faceam pe portbagajul bicicletei tatalui meu. Dupa care ajung pe fast forward undeva la 14 ani si cererile insistente pe care le-am facut pentru a avea propria mea bicicleta. Asta era trendy in vara aceea la Salas, iar eu nu puteam fi mai prejos.
Pana la urma, dorinta mi-a fost indeplinita si am primit o bicicleta rosie super draguta. M-am incadrat in norme si am pedalat into the sunset :)). Bine, evident ca exagerez, dar am facut destul de multe plimbari cu prietenii. Iar prima pasiune adolescentina a contribuit serios la apropierea tot mai mare de ciclism. Din pacate, la 14 ani iubirile sunt la fel de efemere ca florile de cires, iar a mea nu a fost exceptie. Si cum fizic vorbind sunt mai predispusa spre ciocolata decat spre sport, pe bicicleta cea rosie a ajuns sa se depuna un strat gros de praf.
Ciclist in Timisoara
Dupa ce am crescut si am ajuns sa muncesc destul de departe de casa (eu am idei mai stranii despre distante :D), m-am gandit sa incep sa merg cu bicicleta la job. Si chiar as face asta pentru ca nu sunt chiar atat de lenesa incat sa nu pedalez nici macar pe teren plat. Problema, insa, intervine in trafic. Pentru ca eu circul toata ziua cu masina prin oras. Uneori nici asa nu ma simt in siguranta. Deci cum as putea sa imi gasesc linistea ca si biciclist? Mai ales cand aud toate povestile de groaza ale lui Andrei, care nu are frica si pedaleaza toata ziua.
Care sunt problemele? Sa incepem cu faptul ca in Timisoara nu sunt piste de biciclisti in tot orasul. Cele existente sunt amenajate pe trotuar si pietonii nu sunt tocmai fericiti de acest aspect. Mai mult, masinile parcheaza uneori pe pistele pentru biciclete. Ca sa nu mai spun ca nu exista spatii unde sa iti poti lasa bicicleta in siguranta. Rata furturilor de acest gen este sky high. In timp ce politia nu investigheaza asa ceva pentru ca nu sunt daunele suficient de mari, iar bicicletele recuperate zac undeva in curtea cine stie carei sectii de politie.
Deci care este viitorul ciclismului in Timisoara?
Verde pentru biciclete
Desi nu am vorbit niciodata despre el, Verde pentru biciclete este un proiect implementat in Timisoara din 2008 care a creat o adevarata comunitate in jurul sportului pe 2 roti. Mai mult, a contribuit la schimbarea mentalitatii timisorenilor cand vine vorba de biciclete. Si a adus schimbari binevenite in oras pentru cei ce pedaleaza in fiecare zi. Lupta nu a fost usoara intru cat autoritatile locale nu vad ciclismul drept o prioritate. Insa evolutia este vizibila.
Anul acesta, plimbarile pe bicicleta incep cu Pedalarea de primavara, la care sper sa particip in data de 9 aprilie. Spun ca sper pentru ca am o problema foarte mare: in prezent nu detin o bicicleta pe care sa o pot utiliza. Daca reusesc sa rezolv acest neajuns, ma puteti considera reporterul vostru de teren. Si stati linistiti, chiar daca nu gasesc doua roti disponibile, tot o sa dau o raita la pedalare, ca sa vad cu ochii mei cati biciclisti mai sunt in Timisoara. Ba mai mult, o sa va tin la curent cu toate activitatile celor de la Verde pentru Biciclete. Deci dati un subscribe si ne vedem pe pista!
Pupici :*
