Asta e una dintre serile alea în care cel mai rău îmi pare că nu pot face nici cum o poză la ceea ce văd. Luna e atât de frumoasă, aici la Sălaş, încât mi-e greu să mă desprind de ea. De mult timp nu am mai văzut aşa o lună plină mare şi strălucitoare. De fapt, nici unde luna nu e ca aici, cu atât mai puţin la Timişoara, unde abia se vede de atâtea becuri.
Astăzi, în timp ce mă plimbam cu mami seara prin sat, pentru simplul motiv că nu aveam somn, mi-am dat seama că niciodată nicăieri nu o să mă simt ca aici. Sălaşul a avut şi o să aibă mereu un farmec aparte, pe care nu îl pot explica. Aici… parcă timpul stă pe loc. Şi când mă uit pur şi simplu la cer sau merg prin grădină… nimic nu mai contează. Nu mai există griji, nici probleme… iar liniştea e… de nedescris.
Sper să aveţi toţi parte de o seară la fel de liniştită ca a mea.
De abia astept sa vin si eu maine!
sper ca te-ai distrat 😛
asa a fost si la noi, foarte, foarte mare!!! dar n-am pozat…cred ca de lene 😀
Si mie mi-a fost lene, plus ca nu aveam un aparat destul de bun 🙁 Dat mi-a ramas amintirea 😛