RO: Ziua asta a început tare ciudat.
Visam ca sunt la Salaș și veniseră la mine verișorii mei de la Băiești. Aveau cu ei multe baloane și cred că mă invitau la o zi de naștere sau ceva de genu. Era multă lume în casă și telefonul meu suna în continuu. Dar nu era soneria de apel, suna ca și deșteptătorul și eu nu știam ce să îi fac și o tot întrebam pe mami (da, pe mami!!! care habar nu are de telefoane :)))) dacă nu știe ce a pățit telefonul meu. Într-un final m-am trezit și mi-am dat seama că, de fapt, telefonul meu chiar suna, de 10 minute în continuu, pentru că trebuia să merg la muncă.
Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că sunt foarte obosită și ar fi cazul să o iau mai ușor cu surmenarea și suplimentarele pentru că sunt totuși om, iar ca toți oamenii mai am nevoie și de câte o pauză. Mai ales în condițiile în care duc o viață atât de agitată și am atât de multe activități extracurriculare. Deci de unde pot să mai tai? Exact! 😀
Nu am stat la suplimentare și nici nu am venit pe jos pentru că îmi era groază că o să mă prindă ploaia, ba mai aveam și o grămadă de bagaje. Am luat taxiul, din nou, ca o mică snoabă ce sunt, că doar dacă nu dau banii pe benzina mea proprie trebuie să îi dau undeva :))) și am zis că mă pun să dorm. Doar că somnul mi-a sărit instant când am citit mailul primit de la Anca, membră a echipei Moon by Dana Rogoz (da, acel Moon și acea Dana Rogoz :D:D:D:D:D) care mă invita cordial la un lunch la Palatul Brukenthal din Avrig.
De ce mă cheamă pe mine la prânz Dana Rogoz? În primul rând, pentru că sunt foarte tare 😀 și în al doilea, pentru că acest eveniment este parte din Feeric Fashion Week, unde abia aștept să merg în weekend și regret că nu pot să stau toată săptămâna. Dar pe Dana trebuie să o văd pentru că sunt mega fan, îmi place maxim cum scrie, o urmăresc și pe Facebook, am achiziționat cadoul Mishuellei din colecția ei și este o ocazie rară pe care nu am nici o intenție să o ratez.
Bine, există mici… hopuri pe care trebuie să le sar, dar, după cum spunea un mare filozof al anilor ’90 (cine ghicește despre cine vorbesc, primește un premiu!!!!) where there’s a will, there’s a scam :)))). Și eu îmi doresc asta din tot sufletul.
Dar stați pentru că ziua nu s-a terminat aici. Ca să fie totul mai minunat, Andrei a venit acasă și mi-a adus un cadou. Este vorba despre cutia de bijuterii pe care ați văzut-o mai sus și care este absolut genială. Mă face să vreau să o umplu, deși eu am o tonă de accesorii :))). Nu m-am așteptat la un cadou de la el, dar se pare că nu se știe niciodată de unde sare iepurele :D.
Acum am terminat de făcut mâncare, ca o bună femeie de casă, aștept să termine de spălat mașina, mai am de făcut duș, bagajul (deși mi-am trimis o parte din haine acasă :))) și plec la film pentru că începe Ceau, cinema! și nu vreau să ratez Două lozuri, nici pe Alexandru Papadopol. Sper doar să nu mai plouă, dar și dacă nu încetează, nu e stres pentru că am ditamai umbrela roz și drăguță care mai trebuie și folosită din când în când :D.
P.S. Sunt obsedată de noua melodie a Shakirei.
EN: This day started really weird.
I was dreaming I was home, in Sălaș and my cousins just stopped by for a visit or something. They had balloons with them and some sort of invitation to a birthday party I think. There where a lot of people in the house and my phone just kept on ringing. But it wasn’t someone calling me, it was the alarm set to wake me up and I had no idea how to turn it off. I asked my mom for help, but, normally, she had no idea what to do because she has nothing to do with smartphones. Eventually, I woke up and realized that the alarm actually was ringing, for 10 whole minutes, because I had to go to work.
That was the moment when I realized that I am very tired and I should take it a bit easier with the overtime because I did not turn into a cyborg or something. And seeing how my extracurricular activities are kind of crucial, I have only one other option :D.
So I did no overtime today and I decided not to walk home either. I had a ton of stuff with me and it was almost raining so I went full on snobbish and took a cab. I don’t have to put gas in the car this week so the money has to go somewhere :))).
After I got home I said a nap was in order, but then I got to reading my email and I discovered that I was invited to a lunch with Dana Rogoz as part of the Feeric Fashion Week. I was, obviously, psyched, because I just love her and her blog. I grew up watching the TV show she was on and now I follow her on Facebook. So this was a once in a lifetime opportunity. I replied immediately and started thinking about the HOW I was going to pull it off only afterwards :D. As a great philosopher of the ’90 once said (can you guess who? if you can, I have a special prize for you :D): where there’s a will, there’s a scam!
But wait, because the day wasn’t done here. To make everything even more amazing, my brother, Andrew, came home with a special present for me. It’s the butterfly jewelry box that you can see above and which I already love. It is so big that I just want to fill it up, even though I have tons of accessories already :))). I never would have expected him to buy me a present, but I guess I underestimated him.
Now I’m done with the whole cooking like a good little housewife and after I put the clothes out to dry, shower and do my bags for tomorrow I can go to the movies. Ceau, cinema! – a local movie festival – is starting today and I can’t wait to see what romanian movie they have in store for us. I just hope it won’t rain, but even if it does I can take my pretty pink umbrella for a spin :D.
P.S. I am simply obsessed with Shakira’s new song.
Samuel Smiles :)) ?