Categories
Calatorii

Parcul Copiilor

Când eram noi mici, Parcul Copiilor din Timișoara era un adevărat deliciu. Îmi amintesc cu drag de toate leagănele, topoganele și trenulețul de acolo. Îmi amintesc roata în care ne urca tata și cum trebuia să fim cuminți ca să mergem.

Totuși, o bună bucată de vreme parcul a fost lăsat în paragină. Asta până în vară când, după multe multe lucrări de renovare, dar fără a fi terminat în întregime, a fost redeschis pentru timișorenii mari și mici.

Am vrut să merg să văd ce s-a întâmplat cu parcul încă din vară, dar nu am avut timp până acum.

Alina a fost la Timișoara în weekend și când ea vine la mine, e imposibil să stăm în casă prea mult. Așa că am ajuns și în Parcul Copiilor „Ion Creangă”.

El arată foarte bine. Totul este nou și shiny, dar parcă e mai… sărac. Înainte erau atât de multe topogane încât nu știai cum să alergi de la unul la altul și pe care să-l alegi primul. Acum… e frumos, nu pot spune că nu, dar parcă e prea aerisit. E adevărat că încă se mai construiește la el, dar chiar și așa.

Totuși, în ciuda nostalgiei mele, m-am bucurat să regăsesc o parte a copilăriei mele. Am țopăit pe acolo. Nu m-am prea dat eu pe chestii că nu prea aveam voie, dar am invadat o corabie din care abia ne-au scos niște fetițe :)) și m-am zbenguit la maxim pe o saltea din aia elastică. A fost preferata mea!!!

În curând vremea nu o să mai fie așa prietenoasă, dar dacă aveți timp, merită să vizitați măcar o dată Parcul.

Până atunci, câteva poze :P.

Categories
Calatorii

O excursie la început de septembrie

Probabil ca să nu mă simt neglijată că nu am mers nicăieri cu ai mei vara asta, la începutul lui septembrie tata a venit cu ideea să facem o excursie în Apuseni. Am avut eu ceva dubii, dar am zis că sunt doar 3 zile și chiar nu mai fusesem în zona aceea niciodată.

Aici puteți vedea traseul nostru:

Am pornit destul de devreme din Sălaș, înspre Cluj. Prima noastră oprire a fost la Mănăstirea Râmeț. Eu am mai fost aici, dar acum multă vreme și m-am bucurat să revăd mănăstirea. Aș putea să vă spun chestii despre ea, dar găsiți destule pe net. Ceea ce o să vă spun e că mănăstirea e superbă, nu doar din punct de vedere arhitectonic, ci datorită liniștii pe care o simți aici.

Apoi, am continuat spre Cluj, cu o mică deviere la Mănăstirea Dumbrava. Aici am ajuns pentru prima dată și am fost profund impresionată. Mănăstirea nu se bucură de o istorie de câteva secole, precum alte lăcașuri din România, însă este de o frumusețe aparte. Sunt sute, poate mii de specii de flori. Când intri în curtea mănăstirii, parcă ai intra în grădina Raiului. În plus, maicile duc o muncă asiduă de ajutorare a celor mai puțin privilegiați. Aici se găsește un cămin de copii și unul de bătrâni.

La Cluj am făcut pauza de masă, dar după ce am cutreierat orașul cu mașina, nu am putut să nu mă felicit pentru hotărârea de a nu pleca niciodată din Timișoara. Față de orașul meu, Clujul e un coșmar cu traficul lui infernal. Însă trebuie să recunosc că ai ce vizita aici – turistic vorbind e un oraș superb. (recunoașteți monumentul?)

De la Cluj la Muntele Băișorii, stațiunea unde am stat, mai sunt vreo… 50 de km. Nici eu nu am mai auzit de stațiunea asta până acum și nu mă mir. Obișnuită fiind cu Straja și cu Arieșeniul, mie mi s-a părut de-a dreptul liliputană :)). Totuși, zona e foarte frumoasă, foarte liniștită și, pentru cei ce locuiesc în zonă, extrem de convenabilă. Și, iarna, aici găsiți pârtii de ski foarte frumoase.

Noi ne-am plimbat pe munte, am mâncat afine, am văzut veverițe și ne-am relaxat la maxim. Sper să vă placă pozele, măcar cât mi-a plăcut mie să le fac :P. Și, dacă ajungeți pe acolo, să-mi spuneți cum vi s-a părut :D.

Spre casă am pornit duminică, destul de devreme, pe valea Arieșului. Mi s-a rupt sufletul să văd râul atât de poluat în unele zone și nu mă puteam gândi decât la inconștiența oamenilor.

Totuși, am avut și de data asta câteva opriri. Mai întâi am vizitat Roșia Montană. Nu mina, ci centrul vechi al localității. Am vizitat muzeul local, organizat într-o casă ce fusese restaurată, dar și străduțele lăturalnice. E de-a dreptul copleșitor să vezi case, care sunt de fapt monumente istorice recunoscute, lăsate complet în paragină, majoritatea fiind mai mult demolate decât întregi. E ciudat să vezi oamenii din Roșia Montană cum trec nepăsători pe lângă ceea ce e moștenirea lor de fapt.

A urmat o scurtă oprire la cea mai patriotă mănăstire de la noi… sau poate era așa doar pentru că era ceva ziua lui Avram Iancu :))). Mănăstirea Crișcior e undeva aproape de Țebea, dar acolo am auzit doar cântece despre Avram Iancu. Era super tare.

Și, last but not least, a fost Țebea în zii de sărbătoare. Erau sute, poate mii de mașini. A trebuit să ne lăsăm mașina la un kilometru de intrarea în sat, atât era de aglomerat. Habar nu am câți ani de la moartea lui Avram Iancu s-au comemorat în duminica aceea, dar dacă aș fi știut că o să fie așa multă lume… nu mergeam :)).

Acum, după cum bine știți, m-am întors la Timișoara. S-a întors și frigul și zilele când mă plimbam fără griji par foarte departe. Cât despre următoarea plimbare… probabil trebuie să aștept sfârșitul lui octombrie :P.

Categories
Recenzii

August update

Vara e din ce în ce mai caldă și eu am plecat în mult prea puține locuri. Mai mult prin zonă, Sălaș, Hațeg, Râul Mare, Sarmisegetuza.

Mititica aceasta e fetița Adei, o foarte foarte bună prietenă a mea :D.

Șopârlă pe Râu Mare – mi-a fost frică să pun mâna pe ea :))

Mi-am dorit toată vara să ajung aici sus să văd cât de mult a secat barajul. Puteți vedea și voi ceea ce pe mine m-a șocat profund. Where the f**k did all the water go? :-??

Cabana mea preferată de pe Râu Mare (în materie de landscaping bineînțeles :P)

View de pe barajul de la Hațeg

View part 2 😛

Streiul la Băiești

Water is my real home 😀

Distracție la baraj 😀

Proistoria fest – Sarmisegetuza Ulpia Traiana – Deși festivalul a început devreme în fiecare zi și ne-a fost de-a dreptul greu să ajungem la timp, a fost genial

Trupa de la Sălaș

Loca people :))

Vacanța e pe terminate și aștept cu destul de multă nerăbdare să plec la Timișoara. Habar nu am ce-mi rezervă ultimele zile aici, poate munte, poate nimic, dar plănuiesc să mă bucur de ele din plin :D.

Categories
Recenzii

Jurnal de vacanță

Se pare că ultima mea vacanță se cam prelungește. Nici nu mai știu de câte ori am zis că asta e ultima mea vacanță, dar cred că asta chiar e :)). De fapt cine poate ști ;)).

Vacanța asta am trăit de toate. Bucurii, dezamăgiri, deznădejdii și surprize. Am râs, am plâns și am avut parte de toată gama de emoții de care poate avea parte un om.

Acum, cu Alina plecată, insomniacă și cu manelele urlându-mi în cap… mi-e dor. Știu eu de cine mi-e dor :))… chiar dacă nu mă crede. Și mi-e frică. Mi-e frică să mă duc la Timișoara, mi-e frică să stau aici prea mult… mi-e frică să nu mă dezamăgesc pe mine.

Aveam așa vise mărețe. Aveam un plan atât de precis… și totul s-a dus complet pe arătură. Habar nu am cum să revin pe linia de plutire. Habar nu am pe cine dezamăgesc până la urmă (în afară de tata :)) ).

Am băut prea mult Cola și mi-e rău. E târziu și sunt melancolică și vreau să dorm. Nu știu când o să mai scriu un post atât de… personal. Poate n-ar trebui să-l scriu nici pe ăsta :)).

Și, ca să nu ziceți că vă plictisesc prea mult… câteva poze :))

Una din pozele mele preferate din vara asta, facută la Alina pe balcon 😀

Desert stratificat ce i l-am făcut într-o zi Alinei :))

Vedere spre munții mei frumoși (a.k.a. Retezat) dinspre Băiești (mai exact, intrarea spre Rău Alb de la Băiești :D)

Drobeta Turnu-Severin – parcul muzeului, care e în renovare de 4 ani 😀 (și arată de parcă au căzut bombele acolo. ca să nu mai zic că teoretic anul ăsta ar trebui să fie gata renovat, dar am eu mai multe șanse să-mi iau un Ferrari decât să fie gata lucrările ;)) )

Gara din Băile Herculane (în caz că vă era dor de ea sau erați curioși cum arată :D)

Poza asta e cu fructe 100% naturale (probabil vă gândiți Da, Andra, vedem și defectele – pe care eu n-o să le menționez – ce e cu astea aici?) și am făcut-o mainly pentru tata (mami a venit cu ideea :D), numai că nu a mai ajuns la el. Așa că am zis să vedeți și voi 2 exemple din ce are mama Șerica (a.k.a. bunica mea) în grădina 😀

Poza asta am făcut-o într-o zi care a început depressing as hell si pe care piticul pe care-l vedeți aici (verișorul meu) mi-a înveselit-o cu zâmbetul lui 😀

Cam asta e dragilor… ce-o să fac în continuare habar n-am… dar vă țin la curent 😀

:* A.

Categories
Calatorii

Peștera Mare – Ponor

După cum poate știți, Țara Hațegului e un loc minunat, plin de surprize și cu o grămadă de obiective turistice de vizitat. Din păcate, marcajele sunt puține și amenajarea pentru vizitarea lor de multe ori lasă de dorit sau este inexistentă. Totuși, cei mai curajoși pot descoperi aici locuri extraordinare.

Cum mergi de la Hațeg spre Petroșani, după ce treci de satul Pui, se face la stânga un drum ce duce spre Ponor. Indicatorul pentru sat există, dar nu și pentru peșterile ce pot fi găsite în zonă. Drumul șerpuiește printre dealuri și urcă lin până la un drum de pădure. Dacă nu ai auzit că în zonă există peșteri, pleci dezamăgit și gândindu-te Ce naiba am căutat pe aici? Dacă, totuși, ești inspirat și îi întrebi pe localnici, descoperi că în zonă există 2 peșteri ce pot fi vizitate, deși accesul e mai dificil.

Noi (nu puteam merge fără Alina :D) am mers din satul Ponor (cred :)) ) spre Peștera Mare. A trebuit să facem echilibristică pe un zid ce proteja grădinile de rău și am mers o bună parte din drum prin apă. Din păcate nu am avut lanterne pentru că doar acolo am descoperit că există o peșteră. Nici de echipament adecvat nu a fost vorba (nu mai e aventură cu echipament :)) ), dar am reușit să ajungem până la gura peșterii care era într-adevăr foarte foarte mare. Drumul a meritat efortul, aventura a meritat efortul și, dacă o să mă hotărăsc vreodată să mai merg pe acolo, vă asigur că o să vă spun și cum e înăuntru.

Până atunci, câteva poze 😛

Privire spre vale de pe dealurile Ponorului

Pe râul ce izvora din peșteră

Peștera Mare Ponor

Din nou râul :))

Sper că aceste poze v-au trezit interesul și că veți vizita în curând zona. Pentru mine, Sălașul meu, Țara Hațegului așa cum e ea, e cel mai frumos loc de pe pământ 😀