Îmi pare rău că iar am dat-o pe engleză, dar unele chestii mi-e mai uşor să le zic în engleză. Şi acum să vă explice ce înseamnă pentru mine artsy: orice activitate ce ţine de artă – pictură, sculptură, desen etc. Că am ajuns azi la Acces Art a fost o întâmplare. Nici măcar nu aveam[citește]
Tag Archives: prieteni
Vremea asta a luat-o razna rău de tot. De dimineaţă a fost răcorel aşa, apoi a ieşit soarele vreo câteva ore, după care s-a pornit o ploaie torenţială. Unde eram eu în tot timpul acesta? La terasă, evident, la D’arc sub pod, unde Uman sărbătorea 10 ani de existenţă. Evenimentul a fost drăguţel aşa, mai[citește]
Am primit o leapşă, am primit o leapşă! Iubesc lepşele. V-am mai spus? Şi de data aceasta bucuria mi-a făcut-o Vienela. Să începem cu 11 lucruri despre mine: 1. Cel mai mult îmi place rozul. Mi se pare cea mai drăguţă culoare. Inspiră optimism şi veselie. Nu degeaba spune lumea când e fericită că viaţa[citește]
Nici nu îmi dau seama când a trecut aşa repede luna februarie. A fost o lună tare ciudată, înfiorător de scurtă, în care nu am dormit destul :)). Dar măcar am fost la Arieşeni :D. Şi am încercat 2 localuri noi din Timişoara… chiar 3 dacă stau să mă gândesc :)). Plus că am ieşit[citește]
La un moment dat eram sigură că azi nu o să ajung să mai scriu pe blog. Am şi dormit o tură, apoi am ieşit, dar până la urmă, extrem de târziu (după cum ajung mai nou să scriu tot timpul), m-am pus pe treabă. Ieri, când mi-a dat ciocolata, Moni mi-a spus că Valentine’s[citește]
