Nu înțeleg de ce părinții, unii părinți, spun că ești liber să faci ce vrei, să iei deciziile care-ți plac și să trăiești cu propriile tale consecințe, dar la fel de repede încep cu sfaturile și cu sugestiile, din ce în ce mai multe și mai insistente, pentru ca, în final, să ajungi să faci ce vreau ei, nu ce vrei tu.
Da, sunt la o vârstă la care ar trebui să am anumite atitudini și un anumit comportament. Cu toate astea, mi-au dat permisie mai o vacanță, cu chiu cu vai. Au părut atât de… supportive (nu-mi vine cuvântul în română… sigur nu e susținători, dar pe acolo), doar ca să-mi facă acum viața amară? Clar trebuia să fac cu ei o înțelegere scrisă. Un contract sau ceva de genu, ca să nu mai aibă acum ce să zică.
Întotdeauna am fost copilul cuminte tocmai ca să nu mă frece la cap. Și acum, când mai vreau doar o lună de răgaz, până să mă arunc în vâltoarea vieții (:)) funny, I know), de parcă nu o să fiu adult cu slujbă cât o să trăiesc de acum în colo, minim nush câți ani cât trebe până la pensie, ei încep cu toaca. De ce nu mă pot lăsa?
Nu pot zice ca fac chiar tot timpul așa, dar se mai și întâmplă. Oare de ce nu-și dau seama că nici nu e de mirare ca refuz să mă maturizez, din moment ce le cer voie pentru orice și când ei zic să nu fac ceva, eu nu fac. Dar acum nu o să cedez. Timișoara, ne vedem la toamnă
mami mea are o vorba “cat esti pe bani mei faci cum spun eu” si sincer are dreptate, cateodata uitam ca am crescut si continuam sa ne purtam ca niste copii,insa cu pretentii de oameni mari … intelegi tu???