Suc la tec

A apărut recent o melodie care mie îmi place super mult. E un fel de cover după piesa celor de la Compact – După ani şi ani, iar mie îmi place la nebunie.

În această melodie menţionează la un moment dat sucul la tec şi de fiecare dată când o ascult îmi aduc aminte de copilărie, când Dana (mătuşa mea) avea un chioşc în Haţeg, în care, printre gume, pufuleţi şi altele vindea şi suc la tec. Evident că eu şi Andrei eram înnebuniţi în vacanţe să stăm la chioşc pentru că Maricica ne lăsa să facem cele mai inedite combinaţii de suc. Cred că în perioada aceea am băut mai mult suc decât o să beau în continuare în toată viaţa mea şi dacă nu am făcut atunci diabet probabil nici nu o să mai fac.

Dar atunci nu ne preocupau chimicalele şi bolile pe care le-a putea face din cauza lor. Ne jucam de-a restaurantul şi eram cei mai fericiţi când Maricica ne lăsa să îi servim pe cumpărători. Sau poate atunci când ne dădea câte o gumă turbo :))). Am fi stat acolo cu orele, deşi, dacă aş pune un copil din ziua de azi să facă aşa ceva probabil ar râde de mine ţinându-se de burtă.

În timp, chioşcul a dispărut, iar odată cu el s-a dus şi dozatorul. Acum mai există câţiva cilindri pe la mama Şerica prin pimiţă sau poate la Nucşoara. Cu aparatul propriu-zis nu ştiu exact ce s-a întâmplat.

Totuşi, în această lume în continuă schimbare mi se pare extraordinar că există oameni care îşi amintesc şi preţuiesc vremurile de demult. Iar în ceea ce mă priveşte, amintirile mele mă fac omul care sunt, motiv pentru care îmi sunt cea mai preţionasă comoară.

P.S. Aici aveţi melodia lui Shift cu Vizi – După ani şi ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.