Sibiu – day 1

Nici nu mai știu de când mă rog de mami să mă ducă la Sibiu, iar toamna asta rugămințile mele și-au găsit în sfârșit răspunsul.

Vineri mi-am luat liber de la servici și, dis-de-dimineață, am pornit spre Sibiu, împreună cu copiii ei de la școală. Drumul nu a fost foarte lung, cel puțin mie nu mi s-a părut, dar o bună parte am dormit, deci nu sunt foarte obiectivă :)). Totuși, nu am putut să nu remarc lucrările destul de intense la autostrada Transilvania… presupun :)). Când o să fie gata, drumul o să fie minunat. Peisaj + rentabilitate, ce ai putea cere mai mult?

La Sibiu am ajuns pe la… 2. Ne-am cazat și am pornit spre centrul orașului. Vroiam neapărat să vedem Muzeul Bruckental. Bineînțeles că ne-a luat ceva timp să ne dezmeticim și să găsim drumul spre Piața Mare (la care cred că-i mai zice și piața Huet, dar nu sunt sigură :D) printre străduțele sibiene, care-mi aminteau atât de mult de Strasbourg, dar am reușit până la urmă… cu tot cu opririle pentru poze :)).

Muzeul a fost impresionant ca întotdeauna. Cred că este unul dintre muzeele de artă cele mai frumoase din țară. Picturile adunate acolo de Baronul von Bruckental, lăsate moștenire cu atâta dragoste pentru noi toți, nu au cum să te lase rece. Am văzut portrete superbe, scene biblice sau mitice, peisaje superbe și opere faimoase. Am avut ocazia să revedem picturi de Grigorescu și Luchian, inclusiv Carul cu boi, printre singurele picturi pe care eu le cunosc nominal :)).

Vizita Bruckentalului a durat aproape 3 ore, iar eu și Simo era să ne și rătăcim :)). Când am reușit să ne găsim drumul, era deja noapte. Cred că acesta e singurul dezavantaj al excursiilor de toamnă, durata foarte scurtă a zilei. Ba mai mult, ploua puțintel :)). Dar asta nu ne-a descurajat. Am pornit spre autocar și apoi spre pensiune.

Ziua a fost una plină, iar eu eram moartă de oboseală. Din păcate, nu și copiii, care au alergat și schimbat camerele și bubuit și tropăit până nu au mai putut :)). Cum am adormit? Mi-am îndesat perinuța pe cap și până la urmă oboseala a câștigat :P.

Și acum, câteva poze super drăguțe făcute vineri.

Biserica Evanghelica

Urcând spre Biserica Evanghelică (al ei e turnul cu ceas :P)

Casa Calfelor

Pomul breslelor de lângă Casa Calfelor

Piata Huet, Piata mare

Piața Mare din Sibiu (numele i se potrivește ca o mănușă :)))

Fragment din testamentul baronului Bruckental, Muzeul Bruckental

Ce am putut fotografia și eu la Bruckental 😛

Biletele de intrare la Muzeul Bruckental

Cam asta e pentru azi. Mai trebuie să vă povestesc despre ziua de sâmbătă și cea de duminică și să vă arăt multe multe poze, dar asta lăsăm pe mâine :P.

Rămâneți pe frecvență :)).

3 thoughts on “Sibiu – day 1

  1. Oana says:

    I love Sibiu!
    Am fost de 3 ori si de fiecare data am nimerit (lunea cred) cand Brukenthal era inchis. O fi un semn ca trebuie sa mai merg :).
    Foarte faine pozele!

  2. vienela says:

    Copiii par mult mai obositori cand esti obosita. Am remarcat ultima data vineri, cand am nimerit la o masa, intr-un restaurant, alaturi de cateva familii cu copii plini de energie. :))
    Ai surprins esentialul, din cate observ. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.