Regina roșie

Regina Roșie

Autor: Victoria Aveyard

Editura: Nemira

Mi-am dorit foarte mult să citesc această carte și când am primit-o cadou m-am bucurat enorm. Chiar am și început să o citesc destul de repede având în vedere muntele mare de cărți aflate în așteptare în biblioteca mea :D.

Deși mi-a plăcut mult cum a început cartea, pot spune că undeva pe la mijloc a început să fie puțin cam previzibilă. De asemenea, eroina, Mare, îmi plăcea inițial, însă pe parcurs am început să o văd mai mult ca pe o fetiță naivă decât eroina pe care mi-o imaginam inițial. Totuși, m-am bucurat să descopăr un final care te lasă într-o dulce nevoie de mai mult și abia aștept să iasă continuarea, să văd cum se evoluează personajele.

Mi-a plăcut povestea pentru că e genul ăla, the power within :))). Într-un univers distopic, societatea este clar împărțită de culoare sângelui. Argintii au superputeri și conduc societatea precum niște zei, în timp ce roșii trăiesc pentru a-i servi. De nicăieri apare Mare, o fată roșie care este mai mult decât pare și care în scurt timp se găsește prinsă într-o urzeală de trădări și jocuri ale puterii. (da, e un fel de Game of Thrones cu superputeri și fără dragoni :))))

Trebuie să vă mai spun că pe Goodreads cartea are un scor destul de bun, 4.11 din 5 și a fost aleasă cartea anului de către utilizatori, deci ar fi o idee să o citiți și voi. De fapt, e bine să citiți cam orice, dar dacă sunteți fani fantasy, nu trebuie să ratați Regina roșie.

Happy reading!

Untold 2018

One thought on “Regina roșie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.