Peripeţii cu cartofi prăjiţi

Cu cât stau mai mult şi mă gândesc, cu atât îmi dau seama că eu şi Andrei nu am prea fost copii cuminţi. Făceam o grămadă de boacăne şi chiar nu îmi dau seama cum rezista săraca mami cu noi. Ca să nu mai zicem că de multe ori ne certam îngrozitor şi uneori ne băteam de numa.

Adevărul e că noi şi petreceam timp singuri. Mami muncea, tata la fel şi pe vremea aia oamenii nu erau aşa paranoici. Fără telefoane mobile, eram trimişi la şcoală şi lăsaţi să ne jucăm prin jurul blocului.

Dar şi atunci, ca şi acum, exista posibilitatea să se întâmple şi chestii neplăcute.

Aşa se face că, într-o zi, când eram deja destul de mărişori, adică pe undeva prin clasele primare, eram singuri acasă. Şi lui Andrei i s-a făcut poftă de cartofi prăjiţi. Eu nu aveam chef să îi fac aşa că i-am zis să îşi facă singur. După ce i-am explicat paşii exacţi (curăţă şi taie cartofii, porneşte aragazul, pune ulei în tigaie, pune tigaia pe foc, pune cartofii şi amestecă până se prăjesc) m-am dus în treaba mea.

Andrei al meu s-a apucat de treabă în linişte. La un moment dat mă trezesc că mă strigă şi simt miros de ars. Bineînţeles că m-am dus repede la el, deja bombănind, convinsă că a ars cartofii.

Dacă ar fi fost numai asta cât ar fi fost de simplu.

Când am intrat în bucătărie, ce credeţi că mi-a fost dat să văd? În tigaie, în loc de cartofi, erau flăcări. De ce? Pentru că Andrei al meu a luat tigaia, a pus ulei în tigaie, a pus tigaia pe foc după care s-a apucat să cureţe cartofii.

Bineînţeles că asta am înţeles ulterior pentru că, în momentul în care am intrat în bucătărie şi am văzut flacăra şi fumul, primul meu gând a fost… scapă de problemă. Deci am închis repede uşa de la bucătărie 🙂 (luaţi în considerare că bucătăria noastră este destul de mică).

Revenind. După ce am mai cugetat 2 minute mi-am dat seama că închiderea uşii nu este o soluţie. Andrei tot zicea că să o sunăm pe mami, să o sunăm pe mami, însă ea nu prea avea cum să vină de la şcoală în timp util ca să ne ajute. Plus că începusem să îmi fac tot felul de filme în care sărea blocul în aer.

Atunci însă, cumva, nici acum nu aş şti să vă spun exact de unde, mi-a venit ideea salvatoare: am luat un capac, am tras o gură de aer şi am deschis uşa. În timp ce fum negru se revărsa în casă, eu am pus capacul pe tigaie, iar focul, lipsit de oxigen, s-a stins… într-un final :).

După ce a fost evitat dezastrul, Andrei a deschis toate geamurile, iar eu am sunat-o pe mami. I-am raportat totul cât am putut de bine şi ea, după ce m-a întrebat de vreo 5 ori dacă noi am păţit ceva, a spus că o să vadă ea ce e de făcut când ajunge acasă.

Care a fost rezultatul? Bucătăria noastră arăta ca o grotă. Funingine era peste tot. Dulapurile aveau un strat de negru pe ele. Şi toată casa mirosea a fum.

Toate astea s-au dus de foarte mult timp. Acum suntem perfect capabili să ne gătim, însă de câte ori ne amintim de acea întâmplare ne dăm seama cât de norocoşi suntem.

One thought on “Peripeţii cu cartofi prăjiţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.