Să ne înțelegem de la bun început: eu nu sunt analist și nu am nici un fel de pregătire politică. Am doar o mică înclinație spre paranoia și un simț al observației destul de bine dezvoltat.
Analiza mea este una personală, bazată pe ceea ce văd la televizor și aud la radio, pe ceea ce discută oamenii din jurul meu și pe ceea ce am mai citit în cărți sau pe Internet.
Lumea din ziua de azi se duce de râpă și am început să mă întreb, tot mai des, dacă merită să aduc un copil în ea sau nu. Pentru că una dintre cele mai mari dorințe ale mele este să fiu mamă, însă având în vedere ce se întâmplă în ultima vreme, nu mai sunt atât de sigură că vreau să aduc un copil (ce să mai spun de 3) într-o lume care este tot mai aproape de colaps. Într-o lumea în care războiul nu este iminent, ci este o parte a vieții de zi cu zi. Într-o lume în care ura este mai puternică decât iubirea și interesele financiare sunt de mii de ori mai importante decât viața oamenilor.
Am văzut în ultima vreme zeci de lumânări aprinse pentru cei care au murit la Colectiv și sute de steaguri ale Franței peste tot pe Facebook, pe tot Internetul și la televizor. L-am ascultat pe președintele Americii solicitând o implicare mai mare a Franței în ”războiul împotriva terorismului”, acum că s-a întâmplat ce s-a întâmplat la ei. M-am oripilat de-a dreptul când am văzut că s-au împăcat inclusiv cu Putin și vă spun sincer că mi-a fost milă de sirieni și de irakieni.
Și atunci am început să mă întreb de ce oamenii nu își văd fiecare de treaba lui? De ce ni se pare legitim să mergem și să bombardăm alte popoare, dar când ni se întâmplă nouă este o tragedie? De ce, pentru interesele unui grup foarte restrâns noi, proștii, murim sau o ducem ca vai și-amar?
Sincer, cum să crezi că o adunătură de vai și-amar sinucigași fanatici, fără nici un fel de pregătire militară, ar putea să organizeze nu 2 sau 3, ci 6 atacuri simultane? Și să spunem, prin absurd, că au făcut-o. Ăia de unde aveau bombe și mitraliere și ce știu eu ce armament? Și cum, în era în care toată lumea știe unde este toată lumea, autoritățile nu au avut nici cea mai vagă idee despre ceea ce urma să se întâmple?
Numai mie mi se pare că așa ceva este imposibil?
Uneori mi se pare că suntem ca o turmă mare și proastă. Mergem unde ne duc ciobanii fără să ne pese dacă ne plimbă, ne mulg sau ne duc la tăiere. Ne mulțumim să trăim cu minimul care ni se oferă (de fapt de care ni se spune că depindem) și atât.
Eu cred că lumea asta ar putea să se schimbe doar dacă noi, toți, am lua atitudine. Dacă nu am mai închide ochii în fața răutăților. Dacă nu ne-am mai lăsa manipulați de cuvinte mari și imagini WOW! Dacă fiecare și-ar vedea de curtea casei și nu ar tot vrea mai mult și mai mult. Aș vrea să fie la fel de empatici cu oamenii care mor în războiele din Irak și Siria, cum sunt cu cei de la Paris. Aș vrea să ne amintim câți oameni au murit în Crimeea și dup-aia să îl primim pe Putin cu brațele deschise ca și partener în război.
Aș vrea atât de mult ca lumea să se schimbe, dar mi se pare din ce în ce mai puțin probabil. Suntem atât de îndoctrinați în consumatorimul nostru încât nu cred că avem șanse să ne mai revenim. Și am devenit atât de… închiși în ideile noastre, încât… habar nu am ce fel de lumină ar trebui să fie aia care să ne deschidă ochii.
Am scris prea mult?
Poate prea puțin?
Vouă cum vi se pare lumea de azi?
