Habar nu am de ce spun asta pentru că nu e adevărat deloc, dar pentru mine, jobul meu exact a asta sună :)).
Știți cum e aia… Dup-atâta frig și ceață, iar se-arată soarele 😛… cam așa e și la mine.
După cum s-ar putea să știți, am avut un interviu ieri. Nu știam exact despre ce e vorba și trebuie să-i mulțumesc lui Moni pentru ajutor (pe care am inclus-o deja pe lista de Crăciun :)) ), dar el a mers chiar bine și azi trebuia să mă sune tipa să-mi dea răspunsul.
Bineînțeles că am fost culmea nervozității până m-a sunat. Nu am putut să dorm destul. Nu îmi găseam locul prin casă. Mi-am verificat telul de mii de ori și când a sunat în sfârșit, am crezut că o să-mi sară inima din piept :)). Și când mi-a zis că sunt angajată, deja îmi venea să sar prin toată casa.
Dar m-am stăpânit… până am închis telefonul :)). Dup-aia l-am trezit pe Andrei și am sunat pe toată lumea să le dau vestea cea bună.
Ce o să fac mai exact? Haine pe comp (de acolo croitoreasa lui Barbie :)) ).
Cât sunt de entuziasmată? 1000+
Abia aștept să mă apuc de treabă :D.
Și, ca să fie ziua perfectă, am văzut un curcubeu ;;).


Cum adica haine pe comp, ca nu pricep?
Ma bucur ca ai rezolvat aceasta problema! Bafta in continuare!
Daca as fi fost la zi cu cititul blogurilor… aflam de aici. Anyway, felicitari! Sa povestesti cum e.
Felicitari pentru job 🙂
multumesc 😀