:)) azi am tot așteptat Apocalipsa.
Am mers la servici și mă gândeam că o să văd măcar un asteroid ceva. Sau că nu o să se facă lumină, după cum spunea nenea ăla din Tibet, dar nici povești. Nici măcar o fluctuație mică în rețeaua noastră de la lucru. Doar nemții ne-au băgat vreo 600 de chestii de indexat :)), în rest nici povești de Apocalipsă.
Când am plecat de la muncă, destinația mea a fost casa Lindei. Ea mă aștepta cu brațele deschise, prăjitură și vin. Am băut câte un pahar, am mai ros câte ceva, am făcut poze și am râs de sfârșitul lumii. Care nici la ea nu a venit :)). A fost așa drăguț să stau cu ea, să povestim. Îmi pare așa rău că pleacă, dar așa e viața… și pentru cazuri din astea s-a inventat Internetul :)).
De la Linda am tăiat-o la Mall. Aveam de terminat cumpărăturile în materie de cadouri și să mai cumpăr unele și altele. Cred că asta a fost partea cea mai dificilă a zilei. Era aglomerație, mi-era foame. Acolo chiar m-am simțit de parcă urma sfârșitul lumii, mai ales când a trebuit să mai cărăm și o plasă super grea până la mașină :)). Care era parcată în Kilimanjaro, că doar toată lumea trebuia să petreacă sfârșitul lumii la Mall :)).
Întoarcerea acasă a fost un adevărat deliciu. Am primit un cadou superb prin intermediul SWAP-ului de Crăciun, de la o foarte drăguță Simona. Am primit cercei și brățări și un băț din ăla dulce și cea mai cute felicitare.
Și dup-aia, mami mi-a mai dat o grămadă de dulciuri, ce le-am primit, unele chiar special pentru mine. Plus 2 buburuze mici, magneți, pentru buburuza mea mare :)).
Iar în momentul în care am intrat pe mail, am aflat că am câștigat concursul lui Aliceee cu leapșa de Crăciun. Sigur țineți minte când am scris articolul acela cu sărbătorile de iarnă. Dacă nu, îl găsiți aici. Vienela a fost super drăguță și m-a anunțat. Dacă nu ar fi fost ea, cine știe când vedeam, pentru că eu am atât de puțin timp la dispoziție pentru bloguri mai nou… :(. M-am tot uitat eu ce să cer și cum, în materie de premiu, iar într-un final am decis. Abia aștept să îmi primesc răsplata :P.
Partea cea mai tare e că în timp ce scriam articolul acesta, Vasy a avut bunăvoința de a-mi arăta un asteroid, ca să nu mă mai plâng :)). Aici a găsit el filmulețul și îl puteți vedea și voi.
Nu știu când o să vină sfârșitul lumii și nici nu-mi prea pasă. Cert e că eu am avut parte de o zi bună. Și dacă intră într-o eră nouă sau nu, dacă o să ni se schimbe viața sau nu, mi-e imposibil să o spun. Tot ce pot spune, ce vă pot sfătui, e să vă bucurați de fiecare moment al vieții, să profitați de fiecare șansă. Nu se știe niciodată când vine sfârșitul lumii și nici ce surprize ne rezervă viitorul. De ce să nu fim fericiți?
Voi ce ați făcut de Apocalipsă?
Cumparaturi jumatate de zi. Cam o jumatate de ora am stat pana ne-a impachetat in magazin niste cadouri (ciocolata) pt cele doua vecine in varsta pe care le vizitam scurt de Craciun….
Si apoi mancare ca nu mai aveam nimic gatit
Și pentru mine a fost o zi bună și nu am de ce să mă plâng, puțin obositoare la muncă, dar asta este…
ce frumos ai scris despre ziua fatidica de ieri :))) da’ sa stii ca poti veni in vizita in Danemarca din nou, preferabil inainte de urmatorul sfarsit al lumii 😀
Andra, nu pot decat sa iti urez la cat mai multe asemenea sfarsituri! Am fost niste norocoase ieri. :)) Imi plac mult cercelusii. Sa folosesti cu placere cadourile primite!
Inca nu m-am decis ce sa aleg de la Aliceee, urmeaza sa ma mai uit o data astazi. 😉
Eu am iesit in club si am asteptat sa se intample! pana dimineata pe la 6 apoi am mers acasa si am ras cu sotul ca desi ne facusem planuri ce si cum ne va prinde nu a venit :))
Ma bucur ca ti-am facut o surpriza!
si ps: imi plac la nebunie cerceii, de la ce magazin i-ai luat??
Eu am lucrat de apocalipsa si am constat impreuna cu ai mei colegi ca sigur nu vine ca ai nostri clienti strainezi erau bine merci :)).
De apocalipsa am fost atat de agitata incat chiar am avut impresia ca de a doua zi incepe o noua lume: am stat pana seara la serviciu, am impodobit doi brazi, am cumparat o parte din cadouri, am facut noaptea cornulete si saratele si cred ca am dormit si eu o ora. Asa, ca de 21 decembrie.
am lucrat si am dormit ca un bursuc de apocalipsa ^_^ poate data viitoare o sa fiu mai “pe faza”, acuma am zis ca na sa vad cum e organizata etc. Dezamagitor…organizarea clar a lasat de dorit :))
:))) cum e in bancul ala… in Romania apocalipsa oricum intarzie cu 100 de ani :))
Pingback: ”Manazuru” de Hiromi Kawakami | Oana Kovacs