Cred că așa se scrie :)). Nu, nu vorbesc codat. Despre chestia asta am auzit azi la știri.
Stați să vă lămuresc :)).
NOMOPHOBIA este teama de a pierde telefonul mobil (sau de telefonul mobil, încă nu mi-e foarte clar :))). Numele vine de la „no more phone fobia”. Și cică foarte mulți dintre noi suferim de boala asta.
Simptomele (care le-am reținut):
- uneori, din senin, te uiți disperat în jur după telefonul mobil
- butonezi telefonul chiar și în pat
- nu știi niciodată exact unde ți-e telefonul
- nu lași să treacă mai mult de jumătate de oră fără să îți ferifici telefonul
- în cazul în care ai un smartphone, îți verifici până și facebookul de pe telefon, chiar dacă ești acasă și ai putea folosi calculatorul
Eu una m-am regăsit clar în descrierile astea, deci sigur sufăr de NOMOPHOBIE. Deși la mine e o NOMOPHOBIE de mediu. Adică eu sunt așa doar la Timișoara. Când plec undeva nu mă doare nici la bască de telefon. De fapt, mersul la Sălaș e de-a dreptul terapeutic.
Acum, când stau și scriu toatea astea, nu pot să nu-mi amintesc cu drag de vremurile în care nu aveam telefon mobil. Erau niște timpuri mult mai pașnice. Parcă nu eram atât de controlată… sau de controlatoare. Parcă eram cu toții mai liberi. Da, mobilul are avantajele sale, dar v-ați gândit vreodată cât de multe am pierdut odată cu apariția lui?
Sincera sa fiu eu nu folosesc atat de excesiv telefonul, poate doar cand ma plictisesc de moarte la vreun curs mai intru pe net sau cand am ceva de verificat. Uneori chiar am senzatia ca ma incomodeaza, ca trebuie sa ii port de grija.
Si totusi, cred ca as innebuni daca l-as pierde :))
Clar ca si mie mi-e teama sa nu-l pierd la care numere importante, poze, memo-uri am in el 😀
Solutia: codarea
Pe mine ma enerveaza mobilele. Ca-s foarte scumpe si ca trebe sa le purtam de grija. Viata era oarecum mai usoara fara ele.
Cred ca tocmai mi-am gasit o scuza pentru comportamentul meu din ultima vreme. Nu obisnuiam sa imi verific telefonul cu orele. Stiam ca nu are cine sa ma caute, iar daca era musai sa dea de mine, trebuia sa gaseasca alte cai.
Acum insa as fi in stare sa dorm noaptea cu el.
Am avut o perioada in care dormeam cu telefonul sub perna su uneori chiar ma trezeam pentru a verifica daca este acolo si daca am vreun mesaj, apel, etc, desi nu asteptam nimic de la nimeni. Eram dependenta de el. Acum am regasit viata libera de altadata si nu imi pot explica ce era in capul meu. :))
cum era aia – life happens while you look at your smartphone – eu inca sunt dependenta de el, trebuie sa gasesc scapare 🙂