Când eu eram mică mică aveam un mărţişor pe care îl iubeam. Nu mai ştiu exact de la cine l-am primit sau când, însă în fiecare an o rugam pe mami să mi-l pună în piept. Era cel mai frumos mărţişor, o fundiţă mică, aurie cu o inimioară în mijloc.
Dar trebuie să înţelegeţi că eu de mică am fost un om foarte aerian, cel mai aerian dintre câţi există sau în top 10 cel puţin. Şi, la un moment dat, am mers cu mărţişorul la baie. Când, dezastru! Cum, necum, mărţişorul meu preferat a aterizat direct în toaletă. Când l-am văzut am început să urlu ca din gură de şarpe şi să plâng cu lacrimi de crocodil.
În ajutorul meu a sărit rapid tata care, fără să stea pe gânduri, a băgat mâna şi mi-a scos mărţişorul. L-a spălat bine şi… mi l-a pus în piept :))).
Dacă v-am oripilat, îmi pare rău :D. Însă acum, când port în piept mărţişoare, îmi amintesc de acel mărţişor cu mult drag pentru că a fost o parte foarte importantă a copilăriei mele. Acum nu mai ştiu pe unde este, însă nu vreau să pierd şi amintirea lui. Acesta este motivul pentru care am ales să vă spun această poveste azi.
Pe voi ce amintiri vă leagă de mărţişoarele copilăriei?
