Mara

Ioan Slavici – 

Trebuie să recunosc: pentru mine, literatura română a însemnat întotdeauna școală. Asta nu înseamnă că diminuez importanța marilor scriitori români. Nici povești! Unele dintre cărțile care le-am citit mi-au rămas la suflet și acolo o  să rămână. Însă când a venit vorba de timpul meu liber, am preferat întotdeauna autori străini și cărți de acțiune.

Drept urmare, să nu credeți că m-am pus să citesc Mara chiar așa de bună voie :)). Am făcut-o mai ales pentru că trebuia să o ajut pe Alina în problemele ei de școală și nu puteam dacă nu citeam și cartea. Totuși, în ciuda bombănelilor mele și a limbajului destul de greoi, a ajuns să-mi placă foarte mult cartea. Chiar aș putea spune că m-a surprins extrem de plăcut.

Mara spune povestea unei văduve sărace din Radna și a celor 2 copii ai ei, Persida și Trică. Pe măsură ce timpul trece și copiii cresc, averea Marei se mărește, însă la fel de multe sunt și problemele pe care le întâmpină. Fiica sa se îndrăgostește de un băiat pe care Mara nu-l vrea de ginere, iar fiul său face o pasiune pentru o femeie interzisă. Deși este o femeie aprigă și înfigăreață, copiii îi dau multe bătăi de cap Marei, însă oricât de mult le-ar condamna acțiunile, ea îi iartă tot timpul și le dă ajutorul său.

Ceea ce a ajuns să mă atragă la această carte sunt frânturile de înțelepciune presărate în ea. Ioan Slavici ridică adevărate probleme existențiale, unele specifice acelei perioade, altele nemuritoare :)). Cel mai mult mi-a plăcut modul în care unul dintre personaje explică de ce anume „intelectualii” trebuie să-și desfășoare activitatea noaptea:

„De! grăi el râzând. Multe o fi voind omul, dar puține poate. Domnișoară, urmă iar dăscălește, dimineața, după o noapte bine dormită, trupul e întrămat și tare, el vrea să alerge să lucreze, să se hrănească, să se mistuiască, să aibă mulțumiri și degeaba vei fi voind dumneata altfel, căci el te stăpânește și te poartă după pornirile lui. Pe înserate, însă, după ce trupul s-a obosit, începe sufletul să se ridice deasupra, și noaptea e ziua sufletului, pe care lumina soarelui îl întunecă. Acum ne simțim mai ușori, mai fără de grijă, ca scăpați din o grea robie, și nopțile petrecem clipele de veselie, nopțile avem cele mai plăcute ceasuri din viața noastră. Și dacă e adevărat că ziua după o noapte nedormită suntem obosiți, cu atât mai bine, căci repaosul nu-l cere sufletul, ci trupul cel netrebnic. E ori nu așa?”

(Burdea – Mara, Ioan Slavici, colecția Biblioteca pentru toți)

Sper că v-am convins să aruncați o privire peste Mara sau măcar să acordați o șansă literaturii române.

Dacă ați citit romanul, nu vă sfiiți să-mi spuneți cum vi s-a părut. 

Dacă aveți recomandări pentru mine, le primesc cu drag. 

3 thoughts on “Mara

  1. Iulia Nanescu says:

    Mi-ai adus aminte de liceu, de comentariile pentru bac si de momentele alea faine cand invatam argumentarea speciei si caracterizarea de personaj in balcon, pt ca nu ma mai puteam concentra in dormitor.

  2. Dragoi Cristina says:

    Mara, Vitoria Lipan sunt personajele care m-au impresionat, ca atitudine, forta, tenacitate si intelepciune populara.
    Da, imi aduc aminte de perioada liceului, de comentariile la literatura romana, …ce dor mi-e de acei ani!!!

  3. vienela says:

    Mare lucru eu nu imi amintesc din cartea asta. Sau poate ca nici nu am citit mai mult decat era in manual si in culegere. Nu stiu daca mai este cazul sa o citesc acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.