Lupta cu natura dezlănţuită

Pentru a doua oară anul acesta am ajuns acasă udă până la piele. Şi dacă prima dată a fost cum a fost pentru că am stat doar 5 minute în ploaie, de data aceasta m-am bucurat de un duş pe cinste, pe o ploaie torenţială. Cred că mi-a ajuns toată ploaia asta pentru câţiva ani buni.

Totuşi, în mijlocul furtunii, am ajuns să fac ceva ce îmi doream de foarte mult timp: am sărit în cele mai mari bălţi :D.

Ştiu, ştiu, nu e cea mai lady like atitudine, nici cea mai matură, dar nu m-am putut abţine. Eram udă, îmi era frig şi… să fim serioşi… când o să mai am eu ocazia să fac aşa ceva? 😀

Şi o tanti a fost super drăguţă şi a vrut să mă ajutoreze primindu-mă sub umbrela ei, dar soarta crudă a îndreptat-o în cu totul altă direcţie :))). Iar în timp ce se lupta cu umbrela, eu mă gândeam… Noroc că umbrela mea drăguţă e acasă şi nu are cum să se strice 😀. Cum să gândesc aşa când eram într-un ultim hal de udă?

Mi-a mai trecut prin minte şi să trec pe sub o streşină :))).

Nu am nici cea mai vagă idee cât o să mai ţină vremea asta, dar eu m-am săturat de ea. Prefer să mă sufoc de cald, dar măcar să pot merge în weekend la baraj. Nu îmi vine să cred că e deja iulie şi eu am intrat în baraj o singură dată şi atunci pentru doar 5 minute. E ceva… surreal… parcă nici nu aş fi eu.

Acum trebuie să descarc ceva poze ca să vedeţi mâine pe unde m-am plimbat în weekend 😛