Pe finalul lui martie am participat la Linked Culture 2019. Am așteptat cu nerăbdare evenimentul deoarece îmi place să văd ce se mai mișcă pe scena culturală din oraș. În plus, câteva dintre sesiunile din cadrul conferinței mi-au atras din start atenția pentru că vizau probleme care mă preocupă în mod special.
Pierdut cititor, ofer recompensă
Primul panel a debutat cu un subiect care pe mine mă întristează de fiecare dată: numărul mic de cititori și librării din România. Raluca Selejan de la librăria La două bufnițe a moderat o sesiune foarte interesantă în care i-a avut ca și invitați pe Andrei Ruse și Luiza Vasiliu. Eu nu îi știam, dar mi-a plăcut mult ce au avut de spus. Adică nu mi-a plăcut. M-a băgat în sperieți. Dar a fost interesant. Nu înțelegeți? Hai să vă spun o mică statistică:
1 milion de cititori
200 librării
80 milioane de euro
Cam așa arată piața de carte din România… într-o țară cu peste 19 milioane de locuitori. Cum am ajuns în halul ăsta? Și nu mi-e rușine să spun ÎN HALUL ĂSTA pentru că este GROAZNIC ce se întâmplă. Ei bine, undeva, cumva, s-a produs o ruptură între publicul actual și cărțile ce se publică. Mai mult, nu există literatură de consum, comercială, bine scrisă. Acest lucru este foarte dăunător pentru obiceiurile literare ale unui popor. Pentru că nu putem avea doar cărți de Nobel. Câți oameni citesc așa ceva? Pentru majoritatea oamenilor lectura este o formă de evadare, nu caută durere de cap.
Și ca să fie totul minunat, mai apare și problema sărăciei. Pentru mulți oameni, cărțile sunt un lux. Biblioteci nu mai prea există, iar cele care au supraviețuit au un fond de carte mai bătrân decât mama Șerica. Ba s-a mai pierdut până și cultura aceasta de a merge la bibliotecă și a împrumuta cărți. Eu citesc mult, dar nu am pus NICIODATĂ piciorul în Biblioteca Județeană din Timișoara.
Situația nu e roz!
Între muzee și festivaluri
Următoarea sesiune a fost dedicată Muzeului de Artă Recentă din București. Nu știți ce este acest muzeu? Nu e stres. Nici eu nu aveam habar, dar am stat și l-am cu atenție pe Erwin Kessler, directorului muzeului și am ajuns la concluzia că trebuie să îl văd. Nu vreau să vă dau prea multe detalii acum, dar vă voi spune că este un muzeu cum nu mai există în România. Atât, până ajung acolo :D.
După pauză, tema abordată au fost festivalurile. Auzisem despre Awake, vag și dacă nu aș fi Untold for life, chiar m-aș duce. Pare un festival fain, care implică ceva mai mult decât muzica. Cel puțin din ce am înțeles eu, organizatorii au reușit să integreze inclusiv o sesiune de conferințe în festival. Asta cred că spune ceva.
Dokstation a fost o surpriză. Este vorba despre un festival de filme documentare despre muzică ce are loc la București. Dacă aș fi de acolo, clar aș merge să văd despre ce este vorba, deci vi-l recomand și vouă până nu ajunge prea main stream și nu mai aveți loc în sală :D.
Cândva spre finalul zilei, am descoperit și Waha Festival. Se pare că undeva pe un deal de lângă Brașov oamenii au început să se adune pentru un altfel de festival. E o chestie super ezoterică, super izolată, în care muzica se împletește cu un fel de cult al pământului și naturii :)). Poate sună ciudat, dar așa am văzut eu toată treaba din filmulețul de prezentare. Părea tare, nu zic nu, doar că v-am spus, Untold for life :))). Și eu nu mă împac deloc bine cu dormitul în cort, sorry.
Mituri cu Ana Nicolau
Din fericire pentru mine, cărțile au fost foarte importante în realizarea Linked Culture 2019. Așa am avut ocazia să o întâlnesc pe Ana Nicolau, managerul editurii Nemira, una dintre editurile mele preferate, despre care nici nu știam că este, de fapt, românească 100%. Ea a vorbit despre 10 mituri legate de edituri și vreau să le împărtășesc și cu voi:
- Editura nu este o tipografie – evident! Tipografia e cea mare tipărește efectiv cărțile sau alte chestii. Editura decide ce cărți vor apărea pe piață.
- Într-o editură lucrează numai editori – hello, e o companie. Cum să lucreze numai editori?
- Editura nu este o societate comercială – dar ce să fie oare? Un cuib de spiriduși? :))
- Cărțile nu sunt un produs comercial – GREȘIT! Cărțile sunt un produs ca oricare altul și trebuie tratate ca atare (acum a vorbit SweetLime-ul din mine :))).
- Editurile vând direct cititorilor – poate unele dintre ele au magazine (online sau offline), dar, în principal, vând librăriilor
- Cărțile sunt prea scumpe – unele chiar sunt, dar nu este vina editurii aici.
- Dacă cartea mea e bună, va fi publicată – GREȘIT! :))) Îmi place cuvântul ăsta. Nimic nu garantează că o carte va fi sau nu publicată. Depinde cui te adresezi, depinde cum ai redactat manuscrisul (de asta depinde FOARTE MULT), depinde de tendințele de pe piață.
- Nu contează dacă am greșeli în manuscris – DIACRITICELE SUNT ZEI! Atât am de spus.
- Cartea mea va fi publicată așa cum e – se pare că nu este chiar așa :))). De ce credeți că mulțumesc toți autorii editorilor în finalul cărților? :)))
- Cartea mea va fi în toate librăriile – mmm… doar dacă te iubesc toți librarii. Și asta nu se întâmplă niciodată.
A fost ciudat să ascult aceste mituri deoarece nu înțeleg cum pot unii oameni să creadă lucrurile astea.
Thank you, next!
Scriitori și mai ce?
Ultimul panel despre care vreau să vă povestesc a fost moderat tot de către Raluca Selejan și i-a avut ca invitați pe Vasile Ernu și Marius Chivu. Aceștia au adus în discuție viața de scriitor din România zilelor noastre.
Poți trăi din scris de cărți exclusiv? Nu. În condițiile în care tirajul mediu al unei cărți este de 1000 de exemplare, iar tu primești, după mult timp, poate 8% din vânzări, cum ai putea să trăiești din asta? Totuși, dacă vreți să vă apucați de scris, încercați literatura pentru copii. În prezent, aceasta se vinde cel mai bine și există câțiva autori români care chiar au pornit pe această cale, colaborând cu ilustratori români.
În timpul panelului a fost ridicată o problemă care mi s-a părut foarte sensibilă: piața cărții nu crește deoarece școala nu produce cititori. Eu nu sunt foarte sigură că vina aparține exclusiv școlii. Da, ceea ce studiază copiii la școală este destul de boring. Autorii sunt… bătrâni… toți morți… realitatea pe care o descriu nu mai are legătură cu ceea ce trăim noi azi. Dar copiii din ziua de azi nu trăiesc doar la școală. Copiii au părinți, iar aceștia ar trebui să îi învețe să citească. Și aici intervine librarul.
Cum? Vă lămuresc cu altă ocazie pentru că vreau să am o discuție mai lungă și mai profundă cu Raluca Selejan :D.
Concluzii
Cam asta ar fi despre Linked Culture 2019. Au fost mai multe paneluri, dar mie aceste subiecte mi-au atras atenția. Felicitări echipei și arhitectului evenimentului, Vlad Tăușance. Mă bucur că Timișoara are parte de astfel de evenimente și aștept cu nerăbdare cât mai multe în această direcție. Cultura este un subiect destul de neglijat în viața noastră de zi cu zi.
Așa că apucați-vă de citit! Mergeți la concerte. Spread the cultural love! :)))