Niciodată nu am fost mare fană a activităților fizice, dar sunt unele care chiar mă încântă.
De exemplu, în weekend, a trebuit să merg la Sălaș să facem must. Mama Șerica (bunica mea) deja adunase strugurii, deci cea mai dificilă etapă era gata făcută. Deși aveam filme din alea că să le zdrobim cum am văzut prin filme, la televizor, cu picioarele și din alea, a trebuit să revin cu picioarele pe pământ rapid. Așa că l-am luat frumos pe Andrei și ne-am dus după un storcător uriaș, extra greu și după teasc (zdrobitorul de struguri pentru neinițiați) la o prietenă, după care ne-am pus pe treabă.
Bineînțeles că eu am făcut partea murdară, adică să mut strugurii în zdrobitor și dup-aia în teasc. Andrei doar a dat la manivelă, ceea ce era mult mai simplu și mai curat. Totuși, în ciuda faptului că unghiile mele arătau când am terminat de parcă aș fi scormonit în pământ cu mâinile goale, mă simțeam destul de mândră de mine.
Și de ce nu aș fi făcut-o? E o senzație cu totul și cu totul deosebită când vezi că munca ta a dat roade, iar mustul proaspăt stors e cel mai bun din câte există. Plus că atunci când tu, cu mâinile tale l-ai făcut, îl savurezi și mai mult.
Oricum treaba nu s-a terminat sâmbătă. Mama Șerica tot a mai avut de lucru la must la să-l poată conserva cum trebuie, dar pentru mine a fost suficient cât am făcut.
So go forth and… multiply the knowledge :)). Dacă aveți ocazia, toamna asta nu ratați făcutul mustului.
