Inferno

Dan Brown – 

Sunt puţin dezamăgită de această carte. Pentru mine, Dan Brown a însemnat întotdeauna Codul lui DaVinci, adică un scriitor excepţional, cu o imaginaţie de excepţie. Dar această carte nu s-a ridicat deloc la nivelul pe care îl aşteptam.

În Inferno, Dan Brown abordează problema supra-populării. Nu spun că acest subiect nu ar fi unul interesant, doar că nu mi se pare genul de temă care să provoace evenimente precum cele descrise în carte. Adică să fim serioşi. E foarte puţin probabil ca undeva în lume să fie un genetician nebun care să hotărască dintr-o dată că cel mai bine pentru omenire ar fi să creeze un virus care să omoare jumătate de planetă. Şi dacă până acum nu s-a gândit nimeni, faptul că cineva a venit cu ideea nu cred că este chiar unul bun. Mai ales având în vedere soluţia pe care geniul malefic a lui Brown a găsit-o şi care mi-a ridicat tot părul de pe mine.

Faptul că eroul este Robert Langdon nu cred că mai surprinde pe nimeni.

Ceea ce mi-a plăcut mult la această carte a fost amplasamentul. Acţiunea se desfăşoară în trei oraşe extrordinare, pe unul dintre ele având şi norocul să îl vizitez. Nu o să vă spun despre care dintre ele este vorba pentru că nu vreau să stric surpriza, însă vreau să ştiţi că Dan Brown realizează nişte descrieri absolut superbe. Cu fiecare rând citit îmi doream să vizitez oraşele respective… sau să le revizitez (după caz :P). Din simple poveşti, am ajuns să visez la frumuseţile vechiului continen şi aşa m-a apucat un dor de ducă…

Dar să revenim la subiect: Inferno. Probabil ar trebui să vă spun mai multe despre ce se întâmplă efectiv în carte, nu?

Robert Langdon se trezeşte într-un spital din Italia cu amnezie retrogradă. Nu ştie cum a ajuns aici, nici de ce are un mic recipient cu însemnele pericol biologic pe el, dar descoperă că este într-o luptă contra-cronometru, în care nu luptă doar pentru viaţa sa, ci a tuturor locuitorilor planetei. 

Ambiguu, nu? :))). Mai multe nu vă pot zice pentru că aş strica tot farmecul poveşti. Trebuie să vă avertizez însă că o foarte mare parte din carte este foaaaarte previzibilă, iar sfârşitul este destul de ambiguu. Nu ştiu cum ar fi trebuit să se termine exact cartea ca să mă impresioneze, dar vă pot asigura că finalul actual nu e cine ştie ce.

Totuşi, cartea nu are cum să nu te pună pe gânduri şi cred că acesta e principalul motiv pentru care aş recomanda-o.

Acestea fiind spuse, sunt curioasă dacă aţi citit cartea şi ce părere aveţi despre ea :D.

P.S. Dacă vreţi să o achiziţionaţi, e la ofertă pe Libris.

2 thoughts on “Inferno

  1. Vienela says:

    Andra, de gandit au gandit-o multi. Chiar nu ai intalnit persoane care sa spuna ca razboaiele si bolile sunt bune, ca si asa pamantul este suprapopulat? Bine ca nu au puterea de a schimba… Cred ca mi-ar placea cartea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.