Aș putea să spun că am avut o perioadă de pauză din lipsă de timp. Nu aș minți pentru că am fost destul de ocupată în ultima vreme. Totuși, a fost și o problemă de priorități. Pentru că nimic nu este important până nu îl faci tu să fie important. E putin filosofic, știu, dar asta nu face treaba mai puțin adevărată. Așa că am luat proverbialul taur de coarne și am retransformat teatrul într-o prioritate.
Începutul a fost Beauty & the Beast, despre care am și scris – dacă nu ați citit încă articolul vă sfătuiesc să o faceți. Sigur vă va convinge să mergeți să vedeți spectacolul. Continuarea a fost Iată femeia pe care o iubesc, o piesă pe care am ales-o strict pe baza programului Alinei, cu care voiam neapărat să merg la teatru pentru că ea este o ”culturală” :D.
Povestea
M-am plictisit deja de subtitlul acesta, dar ce să fac dacă exprimă cel mai bine ceea ce urmează? Iată femeia pe care o iubesc este o piesă de teatru scrisă de Camil Petrescu ce are în prim plan povestea de dragoste dintre Mihai Stănculescu și Bella/Ana. După ce Bella îl părăsește fără urmă de regret, Mihai încearcă să se sinucidă și ajunge la ospiciu la Casa Snagov. Aici lucreză Ana, sora geamănă a Bellei și datorită acestei coincidențe doctorii decid să adopte o metodă experimentală de tratament, prezentând-o pe Ana drept sora sa. Ei bine, să spunem doar că experimentele nu ies întotdeauna așa cum preconizează inițiatorii lor, iar dragostea nu este întotdeauna la fel de dulce, atunci când este împărtășită.
Detalii regizorale
Piesa este foarte fain jucată. Mi-au plăcut MAXIM actorii. Se identifică atât de bine cu rolurile lor încât nu ai cum să nu îi crezi. Mi-a plăcut decorul și mi-a plăcut la nebunie atmosfera. Deși erau doar personaje secundare, ceilalți pacienți au reușit cu jocul lor actoricesc să aducă acel aer de casă de nebuni în sala Operei Naționale din Timișoara. Era o tipă ce făcea ca o pasăre pe care dacă nu o vedeam și în alte piese aș fi zis că este, în mod clar și incontestabil, sonată. Nu am cum să nu mă minunez de talentul acestor oameni, de abilitatea lor de a intra atât de bine în pielea acestor personaje. Oare cum se întorc ei la viața de zi cu zi după astfel de piese? Sau poate toți avem o doză de nebunie în noi, dar ei au găsit o cale de a o fructifica :D.
Experimentul sau de ce nu ar trebui să te joci cu sentimentele oamenilor
Trecând peste aspectele de natură regizorală ale piesei, povestea m-a băgat rău de tot în ceață. Acum o să vă dau un MARE SPOILER, deci nu citiți paragraful dacă vreți să vedeți piesa fără să știți ce se întâmplă. Faza e că, la final, nu am mai înțeles dacă, de fapt, exista și Bella și Ana sau era o singură femeie ce avea un soi de personalitate disociată. Habar nu am. Pentru că Ana declara sus și tare că ea este Bella.
Posibilele explicații sunt 3 și niciuna fericită:
- Personajul principal feminin avea dublă personalitate și până la urmă Ana a rămas cea dominantă
- A luat-o razna pe parcursul evenimentelor
- Era un soi de stalker, obsedată de un tip pe care sora ei îl ignora cu desăvârșire și când s-a ivit ocazia a profitat
Bine, ultima explicație nu sună nici foarte cult, nici foarte filosofic, dar la ce concluzii să și ajungi? :)))
Dragostea, bat-o vina!
Ce mi s-a părut foarte interesant a fost cât de subtil a subliniat Camil Petrescu volatilitatea iubirii. De multe ori ne îndrăgostim de o idee. Proiectăm asupra oamenilor propriile noastre dorințe și speranțe și îi urcăm pe un soi de piedestal unde ne putem uita la ei și putem suferi pentru că suntem ignorați, consolându-ne cu gândul că, de fapt, sigur ne iubesc ei. Ne mulțumim cu fărâme de atenție doar pentru că ne temem să căutăm ceva mai bun. Iar atunci când am putea avea ceva mai bun, de multe ori îi dăm cu piciorul pentru că nu este așa cum ne-am fi așteptat noi. Și asta nu spun doar din carte, spun și din experiență. Bine că mi-a venit mintea la cap.
Revenind la piesă, hai să vă explic despre ce vorbesc. Mihai era îndrăgostit lulea de Bella. În momentul în care Ana este prezentată ca și Bella, se agață de ea cu disperare. Doar că pe măsură ce ea începe să îi răspundă la sentimente, el începe să o respinga, reproșându-i un trecut pe care amândoi pleacă de la premiza că ea nu îl cunoaște.
Adică, logic privind problema, tu ești față în față cu iubirea vieții tale. Până acum te-a ignorat cu desăvârșire, iar acum te iubește maxim, nu simți că l-ai prins pe Dumnezeu de picior și te rogi ca lucrurile să nu se mai schimbe niciodată? De ce ai lua-o pe câmpie și ai începe să îi reproșezi tot felul de aberații? De ce nu te-ai bucura de iubire, de fericire, de noua șansă?
Photo credits: Adi Piclisan
Poate pentru că este o piesă de teatru scrisă de un român și nu un chick flick american :))). Acum am fost rea… deși noi ca popor avem așa o înclinație spre dramatism… sau poate suntem noi ca și specie.
Mergeți la teatru
Deja m-am lungit și mă tem să nu vă fi băgat în sperieți cu toată vorbăria mea. Ideea este să mergeți să vedeți Iată femeia pe care o iubesc pentru că este o super experiență la teatru. Sunt sigură că vă veți bucura de spectacol, de jocul actorilor, pe care vreau să îi felicit pentru treaba minunată pe care o fac. Și că vă veți pune multe întrebări la finalul piesei, ceea ce este foarte bine. Creierul este un mușchi până la urmă ce trebuie antrenat :D.
Și pentru că sunt sigură că am mulți iubitori de teatru printre cititori, vă invit să mă urmăriți pe Instagram Stories dacă vreți să câștigați o invitație dublă la piesa Hamlet. Eu am văzut-o și este absolut GENIALĂ! Puteți să citiți mai multe aici.
Cum mă găsiți pe Insta? @andrac4, evident :))). Puteți intra direct de la pozele mici pe care sigur le-ați observat în dreapta :D.
