Iarna în Retezat

Eu am fost o singură dată în viaţa vieţii mele iarna în Retezat. Nu eram foarte mare, dar nici micuţă de tot, însă experienţa a fost una fortifiantă de-a dreptul. Cel puţin aşa o văd acum pentru că atunci…

Dar să începem cu începutul:

În iarna aia am urcat la munte cu Andrei şi mai un băiat din Sălaş, mai mare decât noi, mare pasionat de fotografie. Zăpada era uriaşă, dar el a venit cu ideea de a merge pe Culmea Lolaia (asta e o creastă super abruptă), ca să facă poze. Andrei a spus repede da, iar eu, ca să nu rămân singură la cabană şi cine ştie ce o mai fi fost în capul meu… am zis că merg, dacă ei îmi promit că o să meargă în ritmul meu. Da, da, a venit răspunsul extrem de prompt.

Bun, pentru a clarifica lucrurile, pe Culmea Lolaia se ajunge foarte greu. Eu nu am urcat acolo nici măcar vara şi chiar şi persoanele în formă fizică foarte bună au nevoie de cam o oră ca să urce.

Dar atunci… eram complet inconştientă şi puţin nebună.

Ceea ce evident s-a întâmplat a fost că am rămas singură în pădure. Orice om normal şi sănătos la cap îşi putea da seama  că aceasta era singura chestie care se putea întâmpla. Adică eu, fată, destul de leneşă, care întotdeauna alegeam cel mai uşor traseu, nu aveam NICI O ŞANSĂ să ţin pasul cu ei.

Un timp, Andrei îmi răspundea când îl strigam, dar apoi, mai găseam doar din loc în loc câte o săgeată. Bineînţeles că în cel mai scurt timp m-a apucat disperarea, am început să plâng şi să o strig pe mami (cum fac în toate momentele mele de cumpănă), de parcă ea ar fi putut cumva să vină şi să mă ajute. Însă, contrar celor pe care le gândiţi în momentul de faţă, nu m-am întors la cabană. Am continuat să merg prin pădure şi apoi să urc pe culme, urmând săgeţile de crengi ale lui Andrei, în ciuda zăpezii în care îmi afundam piciorul până peste genunchi.

Am urcat până pe la jumătatea drumului spre culme, cam 3-4 din drum când am început să aud voci. Panica iniţială a trecut când am văzut un grup de vreo 3-4 turişti pe care îi mai văzusem dimineaţa la Pietrele. Cum ei coborau, am întrebat imediat de Andrei şi mi-au spus că nu are rost să mai urc pentru că şi băieţii trebuie să coboare imediat.

Bun!

Am revenit cu bine la cabană, ne-am ciondrănit puţin, după care conflictul s-a stins.

A doua zi am plecat spre casă liniştiţi. Când am ajuns în zone de semnal, am sunat-o pe mami şi i-am povestit toată tărăşenia. Poate aveam un ton mai plângăreţ, da’ mami şi-a dat repede seama că nu aveam absolut nimic. Băiatul care era cu noi, în schimb a explodat. Cearta a reînceput şi eu am rămas din nou singură. Iarna, pe un drum de munte.

De data aceasta însă, nu am mai plâns, nu am mai făcut crize. Am început să cânt Un elefant se legăna şi am mers. La câţi elefanţi am ajuns în momentul în care m-am reîntâlnit cu Andrei, nu mai ştiu. Cert e că 3 kilometri înseamnă muuuulţi elefanţi :))).

Ceea ce am învăţat eu din această experienţă (nu atunci, dar privind retrospectiv, de asta mi-am dat seama) este că sunt un om mai puternic decât par. Că trebuie doar să îmi pun ceva în minte şi am şanse să reuşesc. Şi că în momentul în care eşti la pământ, doar în tine poţi găsi puterea să te ridici.

Aceasta e amintirea mea din copilărie de astăzi. Voi ce vă amintiţi?

2 thoughts on “Iarna în Retezat

  1. Sabrina says:

    oricine s-ar fi panicat in locul tau, Andra:))
    daca ma crezi, eu nu am fost niciodata in Retezat, nici macar iarna. As vrea si eu sa merg, dar cred ca voi alege vara pentru inceput:((

    lifeisbetterblondewiths.blogspot.com

  2. Aliceee traveler says:

    In acest moment nu tin minte sa fi fost lasata balta vreodata dar dar sunt sigura ca as fi suferit si eu la fel ca tine. Mi-au trebuit multi ani pana sa am curaj sa plec in vacante singura si multa auto educare fiindcape drum se pot intampla tot felul de lucruri imprevizibile si trebuie sa le faci fata. Cum ar fi atunci cand eram singura in Italia si am pierdut avionul spre Barcelona unde trebuia sa imi continui vacanta.
    Sau cand am ajuns in Italia si m-am dat jos din tren cu 2 statii inainte de statiunea in care aveam rezervata cazare si fiind 11 noaptea am inceput sa caut un hostel acolo desi toata statiunea dormea… etcc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.