Eram așa deprimată de dimineață, până am primit mesajul fetelor de la PRbeta, prin care mă invitau la PRbeta Conference 2016. Acela a fost momentul în care era să sar de pe scaun :))).
De ce m-am entuziasmat asa?
Păi pentru că din facultate am rămas cu o pasiune pentru PR. Mi-ar fi plăcut foarte mult să lucrez în domeniu, doar că nu am avut ocazia (încă). Așa că mi-am încercat norocul în blogging (and it is going rather well if I may say so myself :D). Dar am rămas cu starea aia de… vreau să știu mai mult. Mai ales acum, când sunt mai hotărâtă ca niciodată ca blogul meu să fie mai mult, să spună mai mult, să fie o referință pentru oameni.
Credeți că astea vin ușor? Că este simplu să atragi public sau, mai important, să îl păstrezi? Nu este deloc! Și eu știu asta foarte bine. Iar acum am ocazia să aflu mai multe, să descopăr ce e nou în domeniul relațiilor publice și să învăț. Ce? Să fiu un comunicator mai bun, evident :D.
Abia aștept!
Și, din fericire, nu o să fiu singură. Pentru că fetele de la PRbeta sunt niște drăguțe și au zis că ar fi cazul să am cu cine schimba o vorbă până îmi fac prieteni noi. Deci unul dintre voi, cititorii mei drăguți, are ocazia să participe alături de mine marți, 11 mai, în biblioteca UVT, la ediația a 6-a a PRbeta Conferences.
Dacă sunteți pasionați de PR și comunicare, nu vreți să ratați această oportunitate.
Dacă vreți să învățați cum să vă construiți și promovați brandul, nu trebuie să ratați această oportunitate.
Tot ce trebuie să faceți este:
1. să dați mai departe acest articol (un share pe Facebook ar fi perfect; se face ușor prin apăsarea butonului LIKE pe care îl puteți găsi puțin mai jos)
2. să lăsați un comentariu în care să îmi spuneți de ce vreți să participați la conferință.
Și cum vine Paștele, nu vă grăbesc. Aveți timp să vă înscrieți până pe 8 mai, la ora 20, când o să extragem câștigătorul folosind random.org.
Dacă eu nu v-am convins (sper că nu este cazul) sau aveți nevoie de mai multe informații, accesați cu încredere site-ul conferinței, aici.
Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » 28 aprilie – 04 mai 2016 – Saptamana in Social Media
Imi doresc sa particip, deoarece ar fii o oportunitate sa imi exersez skill-urile exerimentand lucruri noi, sa invat din experientele altora dar si sa invat cum sa-mi vand propriul brend.