Duminică de toamnă la Turda

Turda

Au trecut ceva ani bun de la prima și singura mea vizită la Salina Turda. Am fost foarte impresionată de această locație din România. În primul rând pentru că era în România, dar părea super SF. Așa că atunci când am descoperit în programul de duminică al Women Rally o excursie la Salina Turda, am știut că trebuie să particip. Era imposibil de ratat. Chiar dacă nu urma să stăm foarte mult în salină.

3 motive să vizitezi Salina Turda

Dacă nu ați mai fost până acum la o salină, vă recomand să începeți cu aceasta. Evident că principalul motiv pentru care ar trebui să o vizitați este stric medical. În salină se fac tot felul de cure cu aerosoli și tratamente pentru diverse afecțiuni. Eu nu le știu acum pe toate, însă puteți descoperi mai multe despre acest subiect aici. Dacă sunteți doar turiști și vă gândiți să veniți până aici într-o vizită, iată de ce ar trebui să faceți o oprire la salina Turda:

  1. Pentru a admira peisajul de pe balconul minei Fraz Iosef. Când spun peisajul, mă refer la o imagine birds eye asupra întregii mine Franz Iosef, aflată la peste 90 de metri sub tine. E o senzație foarte ciudată să străbați acel balcon. Ești foarte conștient, dintr-o dată, că doar un lemn ușor de distrus te desparte de hăul de sub tine. Însă, în același timp, nu te poți abține să nu admiri structurile ce par desprinse din altă lume de pe podeaua minei.
  2. Pentru o plimbare cu barca pe lacul sărat, adică ceea ce am făcut, nu cu foarte mare succes, la prima vizită în salină. Lacul este foarte frumos și bărcile sunt drăguțe. Dacă ai un aparat foto performant, faci aici niște poze de leșini :D. Eu nu am, din păcate și nu am avut nici timp să mă dau cu barca de data aceasta :(.
  3. Pentru o tură în roata mare din salină, lucru pe care vreau să îl fac de la prima vizită, însă nu l-am reușit nici acum. Prea puțin timp la dispoziție, presupun :D.

Și dacă nu am făcut nimic din toate astea, probabil vă întrebați cu ce ne-am ocupat timpul în vizita noastră. Ei bine, am avut un ghid foarte simpatic ce ne-a povestit puțin despre istoria salinei. Am strigat ”rally” în camera ecourilor și am urcat o grămadă de scări. Am crezut că o să îmi dau duhul urcând scările din salină. Multe, multe, multe etaje, dar nu am avut de ales :))). Decât să aștepți 5 ani la coadă la lift, mai bine scoți limba de un cot și îi dai bice :)))).

Turda

Crama La Salină

După 2 ore de efort fizic susținut :))), a venit momentul pentru relaxare. Eu nu știam acest lucru, dar aproape de salina Turda există o cramă care face un vin foarte, foarte fain. Zona de producție este destul de aproape de drumul principal, însă undeva pe dealuri, printre rânduri ordonate de viță de vie, cei de la Crama La Salină au o zonă destinată evenimentelor. Aici a fost ultima oprire a weekendului de Women Rally. La umbră ne-am tras sufletul, am respirat aerul Transilvaniei și am savurat un pahar de must dulce, proaspăt stors. Ador mustul. Mă duce întotdeauna cu gândul la copilărie, la toamnele petrecute la Sălaș, cu mama Șerica și mami în jurul teascului.

Cum este obiceiul la final de Women Rally, Laura Savu a avut grijă să nu plecăm la drum cu burta goală. Astfel, am mâncat o porție generoasă de gulaș, direct din ceaun, iar după am cules câțiva struguri din vie. Doamne… senzația pe care o ai în timp ce mănânci struguri direct din vie mi se pare ireală. Aroma, parfumul, dulceața acestor struguri nu se găsește nici în cel mai gourmet supermarket. Nu înțeleg de ce acești struguri nu ajung mai des în comerț. De ce este inunadată piața din România de fructe lipsite de gust provenite din toate țările Europei?

Turda

Women Rally a fost o experiență minunată și trebuie să le mulțumesc din suflet organizatorilor pentru tot efortul depus. Cât despre septembrie pe dealurile ce înconjoară Turda, această experiență este greu de descris, dar foarte simplu de trăit. Așa că sfatul meu este să porniți în explorare. Vizitați România în lung și în lat. Vizitați globul în lung și în lat. Lumea este mare și vă așteaptă cu brațele deschise.

Turda
Și luați-vă prietenii cu voi în călătorie. Life is better with friends.
Patterns
Turda
Keep it simple…
… but keep it fashionable

Untold 2018

P.S. Despre întreaga experiență Women Rally puteți citi aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.